Academia de Jurnalism pentru Copii vă așteaptă!

3031 0

Suntem bucuroși să vă anunțăm că am decis să întemeiem o scoală de media pentru copii. Astăzi, mai mult ca oricând, copiii au nevoie să înțeleagă lumea în care trăiesc, au nevoie să știe să comunice între ei, nu doar prin mijloace electronice. 

Ei trebuie să învețe să discute, în primul rând, cu părinții lor, să știe și să înțeleagă autoritatea acestora, ca pe un lucru necesar, să se adapteze și ei, la rândul lor, nevoilor de protecție ale părinților.

Copiii au nevoie să știe și să citească un text, dar și să înțeleagă semnele lumii în care trăiesc. Trebuie să asculte o poveste și să fie capabili să o repovestească, să adauge un gram, din propria personalitate, fiecărui discurs.

Îi vom învăța să scrie un text, dintr-o altă perspectivă, a Creatorului, le vom cultiva talentul și le vom corecta greșelile de vorbire și de scriere. Sunt pași mici, dar ei trebuie făcuți cu grijă și cu respect pentru dicție, scriere, gramatică și creație. Îi vom conduce spre performanță, folosind cele mai noi tehnici de educație, spre o dezvoltare personală timpurie, cu scopul de a-i ajuta să se îndrepte spre o viață școlară frumoasă.

Îi vom ajuta să-și definească pasiunile și interesele, de la o vârstă mică, să se formeze, prin muncă, pentru viața de adult.

Suntem un colectiv de profesori, ziariști, psihologi, actori și regizori, maeștri de dezvoltare personală, dispuși să asculte, să înțeleagă și să modeleze personalitatea unui copil, să-l ajute prin metodele pe care școala românească nu are, de multe ori, forța și determinarea să le pună în practică.

Avem avantajul de a fi lucrat, în ultimii treizeci de ani în presa românească și în județul Vâlcea, care se mândrește cu o presă liberă, din 1990. În acești ani, presa vâlceană a format echipe de ziariști, care au performat, au trăit, au produs și au difuzat informație.  Este timpul ca experiența anilor de presă liberă, cu ajustările și corecturile necesare, inerente anilor de pionierat, să se sublimeze într-o școală de presă.

Ne dorim să fim un creuzet în care să se distileze viitorii comunicatori excepționali. Vom lucra pe grupe de vârstă, de la 8-10, 10-12 și 12-16 ani și vom lucra în parteneriat cu copiii și părinții lor. Ne propunem să organizăm împreună evenimente, la care să participăm și din care să învățăm să ne cunoaștem și să ne înțelegem, mult mai bine. 

Suntem convinși că metoda noastră de lucru este eficientă și funcționează. Am verificat-o, timp de câteva luni,  în seminarii și individual, iar rezultatele au fost formidabile. 

Sesiunile de învățare se desfășoară, cu prezență fizică, în grupe mici, de maximum opt copii, de două ori pe săptâmână, în condiții de siguranță deplină. Toți membrii staffului Academiei sunt vaccinați și testați, iar copiii sunt încurajați să învețe prin joc și comunicare liberă.

Înscrierile se fac de către părinți, marți, miercuri și joi, la sediul nostru din Maior V. Popescu, bloc 5, parter, (peste drum de Școala nr 5), zilnic, între orele  10-14, până la data de 17 ianuarie 2022, prima zi de cursuri.

Programul este Taylor Made Education, iar costul va fi discutat cu părinții, în funcție de nivelul de dezvoltare al copilului, numarul de ședințe la care va participa.

Durata cursurilor este de 6 luni.

Suma lunară de achitat este între 250 ( programul Standard) și până la 500 lei ( programul Personalizat ). Academia acceptă, pro bono, participarea copiilor din familii defavorizate, la recomandarea profesorilor lor, în limita locurilor disponibile. Toate materialele didactice vor fi furnizate de către Academie.

Informații suplimentare la telefon 0250/732121. Mobil: 0752482272

Gaudeamus igitur, să ne bucurăm, așadar! 

 

Silviu Popescu

Profesor, ziarist, scriitor, fondator Academia De Jurnalism pentru Copii

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *