Măsuri dure în țările europene pentru cei nevaccinați. În Austria, lockdown total și vaccinare obligatorie. În România, mai așteptăm…

1034 0

Pe fondul unei creșteri alarmante a numărului cazurilor de COVID-19, măsuri dure față de persoanele nevaccinate vor fi instituite în mai multe țări europene. 

În România, mai avem de așteptat, în funcție de interesele personale ale vechilor politicieni sau de inconștiența celor mai noi, declarați antivaccinști. Iar biserica pare să se simte foarte bine, în contextul în care nu este afectată de restricții pentru persoanele nevaccinate.

Dar haideți să vedem ce se întâmplă în țările cu politicieni responsabili!

Austria

Lockdown-ul va fi instituit inițial pentru o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 22 noiembrie, dar școlile vor rămâne deschise. De asemenea, va fi recomandată administrarea dozei 3 de vaccin pentru toți cetățenii. Persoanele nevaccinate nu pot ieşi din casă decât pentru a merge la muncă, pentru a ajuta persoanele în vârstă sau a face cumpărături de primă necesitate.

Cele mai afectate landuri austriece, Salzburg şi Austria Superioară au anunțat că vor să impună un lockdown pentru întreaga populaţie, nu doar pentru cei nevaccinaţi. Guvernatorii celor două provincii fac presiuni asupra guvernului federal să ia această decizie la nivelul întregii ţări, în contextul unui nou record de infectări cu coronavirus.

Austria are o rată de vaccinare de circa 66%, una dintre cele mai scăzute din Europa Occidentală. Cancelarul Alexander Schallenberg a declarat că va iniția un act legislativ prin care vaccinarea anti-Covid să devină obligatorie din luna februarie 2022.

Pe 18 noiembrie, numărul de cazuri noi de infectare a ajuns la 15.145, un nou record, iar rata de incidenţă pe şapte zile a fost de 989 la 100.000 de locuitori. Vârful celui mai mare val anterior de infectări a fost de 9.586 de cazuri, în urmă cu un an, când ţara a intrat în lockdown total.

Conform informațiilor transmise de agențiile de presă, și alte țări europene au anunțat că vor să înăsprească restricțiile pentru cei nevaccinați.

Grecia

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a anunţat  noi măsuri pentru cei nevaccinaţi, într-un discurs adresat naţiunii, printre care interdicţia de a intra, cu începere de luni, 22 noiembrie, în spaţii închise, cu excepţia localurilor pentru luat masa.

„Este o acţiune iminentă pentru protecţia” populaţiei, a spus Kyriakos Mitsotakis, precizând că „nouă din zece persoane” intubate în prezent în spitalele din ţară nu s-au vaccinat.

Cu o rată de vaccinare de aproximativ 63%, Grecia (10,7 milioane de locuitori) nu se află la nivelul altor ţări europene. Aproximativ 575.000 de locuitori cu vârsta peste 60 de ani nu sunt vaccinaţi, a menţionat premierul.

Numărul infectărilor a continuat să crească, în Grecia, de la 3.600 pe 29 octombrie la 6.150 o săptămână mai târziu şi la 7.317 miercuri, 17 noiembrie, potrivit bilanţului zilnic furnizat de organizaţia naţională de sănătate publică (Eody).

„A treia doză de vaccin este decisivă” mai ales pentru persoanele în vârstă, a declarat premierul, subliniind că certificatul de vaccinare pentru persoanele peste 60 de ani nu va mai fi valabil la şapte luni de la ultima doză de vaccin.

Având în vedere reticenţa puternicei Biserici Ortodoxe din Grecia de a respecta măsurile pentru ţinerea sub control a pandemiei, premierul a indicat că persoanele nevaccinate nu vor mai putea intra în biserici fără a avea un test negativ.

Purtarea măştii este în continuare obligatorie pentru toată lumea în spaţii închise şi în zonele pentru adunări în aer liber.

Italia

Italia ar putea înăspri şi controalele la frontiere, dar și restricțiile pentru persoanele nevaccinate, în condiţiile în care numărul de infectări cu noul coronavirus este în creştere.

Politicieni regionali îi cer guvernului de la Roma să impună restricţii persoanelor care refuză să se vaccineze, pentru a evita o carantină de anvergură iarna aceasta.

„Cei 90% dintre italieni nu trebuie să fie traşi înapoi de ceilalţi 10% care nu înţeleg importanţa vaccinării şi vor să-şi impună regulile lor majorităţii”, a scris joi, pe Twitter, preşedintele regiunii Liguria, Giovanni Toti.

Acesta a îndemnat la organizarea unei întâlniri între autorităţile regionale şi premierul Italiei, Mario Draghi, pentru a discuta despre viitoarele măsuri, înaintea unui nou val de COVID-19, asemenea celor din alte ţări europene.

Colegul său Attilo Fontana, din regiunea Lombardia, doreşte, de asemenea, măsuri stricte la adresa persoanelor nevaccinate.

Italia foloseşte un sistem pe culori pentru a decide ce restricţii anti-COVID-19 se impun. În prezent, toate regiunile din Italia sunt pe „alb”, cel mai scăzut nivel în acest sistem.

Chiar dacă rata de infectare este în creştere, altele sunt criteriile care sunt luate în considerare atunci când se trece la nivelul următor (galben, de exemplu),  cum ar fi capacitatea de ocupare a paturilor din spitale.

Controalele la frontierele Italiei cu ţări grav afectate de COVID-19, precum Austria, ar trebui întărite, au cerut social-democraţii italieni. Persoanele care vor intra în Italia, inclusiv turiştii, vor trebui să prezinte un Paşaport Verde (pentru a demonstra că sunt vaccinate, că au trecut prin boală) sau un test negativ.

Germania

Germania intenţionează ca vaccinarea împotriva COVID-19 să devină obligatorie pentru personalul din spitale şi căminele de bătrâni, în încercarea de a opri o revenire a epidemiei în ţară, au anunţat joi, 18 noiembrie, guvernul şi autorităţile din landuri, după o reuniune de urgenţă.

”Trebuie să protejăm cele mai vulnerabile grupuri” și ”este necesar ca personalul din spitale, centre de îngrijire sau cămine de bătrâni să fie vaccinat obligatoriu împotriva coronavirusului”, se arată într-o declarație comună.

Slovacia

Urmând modelul Austriei, Slovacia va impune de luni, 22 noiembrie, restricţii de mobilitate persoanelor nevaccinate împotriva SARS-CoV-2. Acestea nu vor mai putea intra în restaurante, magazine care comercializează bunuri neesenţiale şi centre comerciale și nu vor mai putea asista la evenimente sportive.

Cu o populaţie de 5,5 milioane de locuitori, Slovacia a înregistrat un număr record de Infectări în ultimele zile, cu peste 8.000 de cazuri raportate marţi, 16 noiembrie, iar medicii au avertizat că au rămas puţine paturi disponibile la terapie intensivă.

Slovacia are a treia rată de vaccinare cea mai scăzută din Uniunea Europeană, cu 45 % din populaţie vaccinată cu schema completă, iar multe spitale din ţară se afla la limita capacităţii ca urmare a noului val al pandemiei de COVID-19.

Ca urmare a noilor restricţii, doar persoanele care au fost vaccinate sau care au trecut prin boală în ultimele şase luni vor putea participa la activităţi de agrement, asista la  evenimente publice şi intra în baruri şi restaurante.

„Ca prim-ministru, am responsabilităţi şi nu vreau să mă joc cu vieţile cetăţenilor”, a declarat joi, 18 noiembrie, şeful guvernului, Eduard Heger, la anunţarea noilor măsuri.

C.R.

 

 

 

Articole asemănătoare

Se reface USL?

Postat de - 14 martie, 2020 0
FacebookTwitterAsta DA lovitură ! Fără Ponta și fără Crin. O sa vedem la votul de astazi din parlament. Declaratia lui…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *