Eugen Neață, despre Crăciun și mai puțin despre politică

405 0

“O mare de bucurie și de bunătate”

Aproape final de an. Până și politicienii s-au săturat de politică și vor să vorbească despre altceva. Sfintele Sărbători se apropie, oamenii încep să se agite pentru a-și încheia socotelile cu anul care se încheie, încearcă să își resolve problemele, să facă cumpărături, planuri. Vor să spere în mai bine.

Deputatul PSD Eugen Neață schimbă ușor nota mesajelor sale și  dă politic pe spiritul Sărbătorilor, neuitând să amintească faptul că în niciun caz nu pune în cui activitatea de parlamentar și misiunea pe care și-a asumat-o: de a munci în folosul cetățenilor.

“Spiritul sărbătorilor de iarnă a pus stăpânire pe întreaga lume. Târgurile de iarnă atrag ca un magnet pe cei care au ales să trăiască  în orașe. Tradițiile popoarelor se pot întâlni sub cel mai autentic chip în zonele rurale, cu cât mai îndepărtate de centrele urbane, cu atât mai puțin schimbate față de cele practicate de-a lungul istoriei de multe generații de oameni. Nu există nimic mai puternic decât spiritul sărbătorilor de iarnă. Nici de partea aceasta a lumii, unde așteptăm încă zăpada, nici de cealaltă parte în care lumea merge la plajă în costum de Moș Crăciun. O mare de bucurie și de bunătate se revarsă peste întreaga lume pentru mai mult de o lună de zile.

Mărturisesc că îmi este greu să revin pe această pagină cu subiectele politice ale zilei. Particip în fiecare zi la ședințele Camerei Deputaților din Parlamentul României sau merg la biroul de parlamentar unde am în lucru mai multe inițiative parlamentare. Am promis unor colegi de partid să formulez câteva modificări care să înlesnească munca administrației județene. Urmăresc împreună cu ei ce se întâmplă și cu configurarea bugetului național, de care sunt legate și finanțările proiectelor locale și regionale. Mai mult, așa cum am spus întotdeauna, sunt foarte atent la calitatea bugetării pensiilor, a alocațiilor pentru copii și a celor care susțin pe cei mai puțin norocoși dintre noi. Grija guvernamentală pentru cei care au nevoie de sprijin trebuie să aibă ceva din spiritul perioadei pe care o traversăm. Mă bucur să fiu de această parte a politicii, mereu în acțiune, în beneficiul oamenilor.”

K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *