Deputatul Eugen Neață explică: Cum se inițiază legi și amendamente în Parlamentul României

810 0

Cineva, un cititor al acestei pagini (n.r.:  pagina de Facebook a parlamentarului), a vrut să știe care este procesul de inițiere a unei legi sau a unui amendament în Parlamentul României. Îi mulțumesc pentru curiozitate. Îmi oferă prilejul de a spune două-trei vorbe despre cea mai importantă dintre activitățile mele de parlamentar.

Și legile noi și amendamentele la legi existente pornesc de la o nevoie socială, identificată ca atare de cei care au dreptul să inițieze legi și modificări legislative. Ca deputat în Parlamentul României, am acest drept și mi l-am exercitat de foarte multe ori în cei peste cinci ani de mandat. De îndată ce identific un subiect care poate conduce la o inițiativă legislativă, mă apuc de lucru. De cele mai multe ori, domeniul nu-mi este foarte cunoscut. Protecția mediului, protecția socială, legislația muncii, investițiile publice și afacerile sunt domenii de activitate care necesită un efort de înțelegere pentru a le aborda. Eu mă consult cu specialiști, de la profesioniști în fondul forestier și până la practicieni în biblioteconomie, ca să dau două exemple. A fost nevoie la un moment dat să mă documentez în ceea ce privește practica europeană în plasarea acvaculturilor pe sursele de alimentare cu apă potabilă, pentru a reconstrui legislația care să permită refacerea păstrăvăriei de pe lacul Brădișor, de exemplu.

După această etapă, a documentării, urmează formularea propriu-zisă a inițiativei legislative ori a amendamentului, un text în care fiecare cuvânt contează, el putând limpezi situația legislativă sau putând să o complice și mai mult, precum și formularea expunerii de motive. De regulă, etapa redactării se petrece în biroul de parlamentar, unde am toate condițiile de lucru.

Urmează momentul depunerii. Înaintea lui, eu am obiceiul să invit câțiva colegi să mi se alăture cu semnătura lor. Este un moment strategic important, urmând ca împreună cu ei să urmăresc drumul inițiativei în comisii. Acest drum este foarte important pentru că avizul, favorabil sau nu, al comisiilor este de obicei decisiv pentru votul final, dat în plen. Urmează, așadar, susținerea în  comisii și votul în plen. Urmăresc personal drumul prin comisii. Particip direct la multe dintre ședințele din comisii. Fac lobby pentru fiecare inițiativă. Argumentez. La fel cum fac și înainte de votul care se dă în plen.

O inițiativă legislativă nu este un  text născut din inspirație și nu are un traseu lin prin Parlamentul României pentru cel care o redactează cu adevărat și o urmărește de la un capăt la altul al procesului de legiferare. La capătul acestui proces se află satisfacția de a fi ajutat la îmbunătățirea vieții unor oameni, cum sunt cei care au locuit în ultimii treizeci de ani în zonele cu poluare remanentă din Berbești și Râmnicu Vâlcea și localitățile situate în jurul acestora. Lumea a numit acea inițiativă cu  numele meu, Legea Eugen Neață.

La finalul acestei munci am descoperit de cele mai multe ori recunoștința oamenilor și acest lucru mă determină să merg în continuare pe acest drum, care începe cu identificarea unei probleme și se încheie cu rezolvarea ei prin inițierea de legi și de amendamente la legi de mult depășite de realitatea în care trăim.

Articole asemănătoare

Un gând pe zi, Constantin Ene (9)

Postat de - 14 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterImplementarea, accesarea și parteneriate pentru accesarea de fonduri europene Proiectele sunt aplicate la nivel regional, deci este responsabilitatea municipalităților și…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *