Sunteți invitați la chestionar. Întrebare: „Ce exemplu de succes din Oltenia de sub Munte îți vine în minte?”

1251 0

“Dacă ești din Oltenia de sub Munte sau ai fost vreodată pe-acolo, pe la olari, mănăstiri, trovanți sau prin Buila-Vânturarița, ajută-ne și completează chestionarul acesta. Durează 5 minute.” Astfel sună invitația celor de la Oltenia de sub Munte – geoparc aspirant U N E S C O.

Până acum, răspunsurile la întrebarea nr. 12 din chestionar, „Ce exemplu de succes din Oltenia de sub Munte îți vine în minte?” dau speranțe și încredere în viitorul zonei.

Iată-le: Parcul Național Buila-Vânturarița, Hanul Vatra, Cabana Cheia, Conacul lui Maldăr, Agropensiunea Cerna, Păstrăvăria Romani, asfaltarea drumului de sub munte, Borangic Nicolescu, Atelier Paloși, Ceramică Pietraru, Ceramică Bîscu, Cocoșul de Horezu, Complexul muzeal Măldărești, Muzeul Trovanților, mănăstirile Hurezi, Pătrunsa, Bistrița, Arnota, Stâna de Vaideeni, cașcavalul de Horezu, Normandia, Boromir, Damila, Diana, Primăria Bărbătești, Asociația Culturală Moștenitorii Vaideeni, Fundația Comunitară Vâlcea, Asociația Kogayon, Programul Ranger junior, amenajarea infrastructurii turistice montane, proiectul geoparcului și altele sunt considerate de către vâlceni exemple locale de succes.

“Faptul că aproape toate acestea se regăsesc în cadrul parteneriatelor locale pentru proiectul Geoparcului UNESCO Oltenia de sub Munte, ne bucură și mai mult. Asta pentru că noi credem că împreună putem face și mai multe, și mai bine și mai repede pentru zonă“ spune prof. Florin Stoican, de la Asociația Kogayon.

Chestionarul a ajuns în 3 zile la circa 15.000 de oameni, a fost deschis de 700 și completat de 250.

“Dacă ești din Oltenia de sub Munte sau ai fost vreodată pe-acolo, pe la olari, mănăstiri, trovanți sau prin Buila-Vânturarița, ajută-ne și completează chestionarul și dă-l mai departe și altora“.

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *