Senatoarea Claudia Banu: vizita din Comuna Cîineni mi-a prilejuit ocazia de a vedea investițiile administrației locale

708 0
O mare parte din proiectele demarate în anii trecuți, cu finanțare din fonduri locale, guvernamentale și europene s-a finalizat în 2021, începutul anului 2022.
Primarul Nicolae Ion a dovedit că se poate face administrație #pentru_oameni.
Pentru că #sănătatea și #educația se află pe lista de priorități a edilului liberal, acesta a finalizat #dispensarul uman dotat atât cu cabinete medicale, cât și cu cabinete stomatologice.
Pentru primar și pentru echipa administrativă, #mediul_de_învățare_al_copiilor din Comuna Cîineni #contează, prin urmare,
s-au făcut reparații exterioare importante, la școala Gimnazială Câinenii Mari.
De asemenea, #căminele_culturale din localitate și-au schimbat fața și sunt, acum, la standarde europene.
În prezent, administrația are în derulare mai multe proiecte, însă proiectul pe mediu din fonduri guvernamentale, “Eficiență Energetică și Gestionare Inteligentă”, va duce la instalarea de panouri solare.
Din bani de la bugetul local s-a reușit #consolidarea_infrastructurii, #amenajarea_trotuarelor, precum și a #iluminatului de-a lungul malului stâng precum și podul de pe DJ 703. În plus, primarul a inițiat discuții cu Salvarea pentru înființarea unui punct operațional de preluare a pacienților din zonă și a victimelor din accidentele rutiere de pe Valea Oltului.
#Comuna_Cîineni devine, astfel, o importantă localitate din zona de nord a județului, care are #proiecte_ambițioase penru viitorul apropiat.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *