Ocne – Iluminat stradal modern și acces gratuit la Ștrandul Ocnița, pentru localnici

831 0

Cel mai bun promotor al localității sale, Ocnele Mari, unde a fost ales primar, este chiar edilul Remus Gabriel Sasu. Tânăr și ambițios, acesta chiar a reușit destul de repede să schimbe fața localității sale. Acum, accesul este facil, pe asfaltul nou și bun. An de an, acesta era un coșmar, strada însemnând groapă – tranșeu – pauză – gaură.

De acum, Ocnele au un sitem de iluminat stradal modern, cu costuri mult mai mici.

‘Pe șapte străzi din Ocnele Mari am înlocuit lămpile clasice cu lămpi noi, de mai mare putere, cu un consum redus de energie electrică. Iluminatul stradal se modernizează în acest fel, conducând la o calitate mai bună a acestui serviciu public, la costuri mult mai mici. Suntem preocupați și de îmbunătățirea condițiilor de viață și de aspectul general al stațiunii turistice în care locuim și, în egală măsură, și de strunirea cheltuielilor de întreținere a rețelei de iluminat public, spune acesta.

Acțiunea de înlocuire a lămpilor clasice cu altele mai moderne și mai puțin consumatoare de curent electric va continua până la ultimul corp de iluminat de pe domeniu public al stațiunii Ocnele Mari. (Remus SASU, primar)Acces GRATUIT la ștrandul din Ocnița, pentru locuitorii din stațiunea Ocnele Mari

“În cadrul unei întâlniri pe care am avut-o recent cu conducerea ștandurilor, am ajuns la un acord care permite accesului gratuit pe ștrandul din Ocnița, de luni și până joi, a locuitorilor din Ocnele Mari. Se înnoiește în acest fel înțelegerea de anul trecut prin care localnicii s-au putut bucura de binefacerile pe care le oferă condițiile naturale ale stațiunii noastre.

Ca beneficiari direcți ai efectelor terapeutice pe care le au apele sărate de la noi, locuitorii stațiunii pot transmite mai departe, în cunoștință de cauză, informații despre îmbunătățirea stării de sănătate a celor care vin la băi în stațiunea Ocnele Mari”.

Accesul gratuit este permis în incinta ștrandului din Ocnița, pe baza buletinului de identitate, începând de mâine, 13 iunie 2022, în zilele de Luni, Marți, Miercuri și Joi ale fiecărei săptămâni.

K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *