De această dată ședința Biroului Județean al PNL Vâlcea s-a desfășurat la Drăgășani, într-un cadru festiv, unde a luat parte întregul Colegiu Drăgășani al filialei noastre.

723 0
Pe lângă subiectele politice dezbătute, astăzi a fost o excelentă ocazie de a-l sărbători pe unul dintre cei mai vechi liberali ai județului Vâlcea, domnul Gicu Bran, care a ajuns la frumoasa vârstă de 74 ani !
Spiritul nostru ne învață să privim cu optimism spre viitor, dar Partidul Național Liberal nu uită oamenii care au purtat cu mândrie numele de liberal. În cadrul acestei ședințe au fost decorați 18 destoinici membri ai partidului nostru, cu o vechime de peste 25 ani de activitate! Distincția de Excelență – Spirit Liberal, în semn de prețuire și recunoștință pentru contribuția adusă la dezvoltarea și cultivarea valorilor liberale vâlcene!
Le mulțumim pentru dăruirea de care au dat dovadă și îi asigurăm de toată prețuirea noastră! 💛💙

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *