Fotbaliștii de la FC Buzău au planuri mari pentru campionatul care va începe mâine. Se vor duela pentru a promova în Liga 1 cu Steaua și Dinamo, dar numele granzilor nu-i sperie deloc.
Conducătorii și jucătorii de la Buzău au gânduri mari pentru noul sezon!
Președintele Auraș Brașoveanu a anunțat obiectivul lui Pustai&co.
„Nu ne-am propus puțin, pentru că dacă ne propunem puțin, puțin și vom obține! Obiectivul nostru principal este să promovăm în Liga 1! Și nu vreau să rămână doar la nivel declarativ” –Auraș Brașoveanu, președinte executiv, FC Buzău.
Jucătorii sunt de acord cu președintele și spun că nu vor mai ajunge în situația de rata șansa de promovare în ultima etapă, așa cum s-a întâmplat în campionatul trecut.
„Anul acesta vom mergem în play-off! Ne dorim să jucăm în Liga 1” -Relu Stoian, portar FC Buzău.
Primul meci, pe 6 august, acasă cu Ripensia
Elevii lui Pustai vor porni în noul sezon acasă, cu Ripensia Timișoara.
“Sperăm să începem cu dreptul, luăm în calcul doar victoria. Este un lucru bun că jucăm acasă, vom aveam suporterii în spatele nostru, îi așteptăm să ne împingă spre victorie” – Alexandru Munteanu, mijlocaș FC Buzău.
Cristi Pustai e mulțumit că va începe campionatul cu un meci acasă.
„Am scăpat de două deplasări la Timișoara, pentru că jucăm acasă și cu Ripensia și cu Dumbrăvița, ultima etapă din sezonul regulat e la Baia Mare, într-un fel e bine că e ultima și mai avem o deplasare lungă la Dej” – Cristi Pustai, antrenor FC Buzău.
Au venit 11 jucători la echipă
FC Buzău are pentru sezonul care va începe mâine, 11 jucători noi: Albert Popa, Wynny Boyson, Sergiu Pârvulescu, Kristi Marku, Răzvan Matiș, Valentin Munteanu, Valentin Alexandru, Andrei Blejdea, Georgian Honciu, Andrei Banyoi și Rareș Uțiu. Formația din Crâng s-a despărțit de: Cristian Avram, Dieudonne Kanda, Tudor Oltean, Adi Chică Roșă, Radu Zamfir, Paul Pațurcă, Malolo Ekollo și Modibo Keita.
Foto: Andrei Pitigoi.