Seri literare la Casa Filipescu-Cesianu: „Deznodământul nu contează”

406 0

Muzeul Municipiului București, alături de Asociația Creatorilor de Ficțiune și revista Ficțiunea OPTm, lansează un ciclu estival de evenimente dedicate lecturilor, discuțiilor, momentelor de performing art, care se vor desfășura sub genericul: „Deznodământul nu contează”.

Întâlnirile vor avea loc pe tot parcursul lunii august, în fiecare zi de marți a săptămânii, începând cu ora 19.00, în grădina Casei Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), debutul fiind pe data de 9 august 2022. De fiecare dată va exista și un moment dedicat istoriei Casei Filipescu-Cesianu sau referitor la exponatele din Muzeul Vârstelor, primul muzeu cu profil de antropologie urbană din România.

Pe 9 august, ora 19.00, publicul este invitat la o lectură „unde se deschide cartea” cu Răzvan Țupa & Ioana Miron, să asculte o scurtă istorisire în care deznodământul nu are importanță, cu Doina Ruști, dar și o polemică pe marginea romanului fluviu. Mai are astăzi șanse romanul amplu ori lumea citește doar micro-romane? O polemică între Alina Pavelescu și Cristian Fulaș. Cinci minute vor fi dedicate Casei Filipescu-Cesianu: Cristina Bogdan va dezvălui sensurile unei descoperiri.

Amfitrioana evenimentului este Carmen Târnoveanu, jurnalist, moderator și realizator de programe de televiziune.

„Vă așteptăm pe înserat, în grădina Casei Filipescu-Cesianu, ca să înțelegem împreună esența nemuritoare a verilor bucureștene!” este îndemnul lansat de Doina Ruști, scriitor, profesor universitar şi scenarist.

Intrarea este liberă.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *