Ziua comunei Malaia.

370 0
Comuna Malaia are una dintre cele mai mari suprafețe dintre localitățile vâlcene. Aproape 400 de kilometri pătrați! Cu toate acestea, are în componență numai trei sate: Malaia, Ciungetu și Săliștea. Numele localității Malaia apare pentru prima dată într-un document din 1538, în urmă cu 484 de ani! Actul vorbește despre proprietățile Mănăstirii Cozia. Săliștea figurează pentru prima dată într-un document mult mai apropiat de zilele noastre (1722). Pe teritoriul comunei Malaia se găsesc hidrocentralele Malaia (18 Mw), Brădișor (115 Mw) și Ciunget (510 Mw). În vremuri ca cele pe care le trăim, aceste obiective economice sunt aur curat.
M-am întâlnit cu primarul Gheorghe Dinculescu la sfârșitul săptămânii trecute, la sărbătoarea comunei. Mi-a vorbit despre istoria comunității, despre ceea ce au făcut oamenii locului de-a lungul timpului și despre ceea ce înfăptuiește el astăzi, din poziția de primar. Este un om harnic, cu multe realizări, pe care vă invit să le vedeți la fața locului. Ne-a avut ca musafiri pe președintele județean Constantin Rădulescu, pe vicepreședintele Anca Bica, pe prefectul de Vâlcea Mihai Oprea și pe câțiva dintre parlamentarii social-democrați.
Eu, în calitate de deputat de Vâlcea, m-am bucurat de interesul arătat de localnici pentru inițiativele mele legislative și pentru dorința de a afla printre primii noutățile pe care le pregătesc în acest domeniu. Oamenii din zonă sunt interesați în continuare de dreptul de a-și folosi lemnul din propriile păduri și de dreptul de a dispune exploatarea lui în mod asociativ (o idee nouă aflată deja pe masa mea de lucru). Înlesnirile pe care le-am inițiat deja pentru investițiile mari și mijlocii în turismul montan sunt foarte populare printre ei și m-am bucurat să le pot asculta comentariile în acest moment festiv.
La mulți ani, comunei Malaia și oamenilor ei harnici și comunicativi!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *