Schema de ajutor de minimis pentru atragerea investițiilor și crearea unor noi locuri de muncă în Râmnicu Vâlcea. Andrei Gheorghiu, viceprimarul Râmnicului.

Andrei Gheorghiu: “Pe 22 septembrie vă aștept în centrul Râmnicului, la un concert imens și intens cu toți artiștii muzicali ai momentului!”

3569 0

Romanian Music Awards, pe 22 septembrie la Râmnicu Vâlcea.

După festivalul We love music”, după zece zile în care Râmnicul a arătat altfel, a vibrat de tinerețe și originalitate prin VISart – Valcea International Street Art Festival”, la sfârșitul săptămânii trecute am participat la un eveniment de suflet pentru mulți dintre noi “Constelații Rock – Gala Trecut/Viitor”, realizat de Asociația “Constelații Rock”, în parteneriat cu Primăria Râmnicului, cu sprijinul viceprimarului Andrei Gheorghiu.

Urmează un alt proiect ambițios al tânărului viceprimar și al Primăriei Râmnicului – orașul nostru va fi gazda celei de-a XIV-a ediții Romanian Music Awards, unul dintre cele mai apreciate evenimente de premiere a artiștilor muzicali.

După o pauză de peste cinci ani, gala de premiere îi aduce pe aceeași scenă pe unii dintre cei mai apreciați artiști ai momentului. Publicul va avea parte de un spectacol de excepție ce îmbină aparițiile artiștilor pe covorul roșu cu premierea câștigătorilor.

Evenimentul va avea loc în centrul orașului, începând cu ora 19.00. Prezentatori: Theo Rose și Dorian Popa.

Organizatorii anunță că peste 35.000 de fani sunt așteptați să participe și să se bucure de spectacolul ce îmbină aparițiile pe covorul roșu cu acordarea premiilor artiștilor câștigători.

Romanian Music Awards a fost mereu unul dintre cele mai așteptate momente ale anului atunci când vorbim despre industria muzicală din România. După o perioadă marcată de schimbări, de provocări și o pandemie care ne-a ținut departe de evenimentele cele mai iubite, ne dorim să aducem atât publicului larg, cât și artiștilor din țara noastră, ocazia de a se reîntâlni într-un cadru de celebrare. Credem că efortul artiștilor din România merită recunoscut și, în contextul actual, reconectarea într-un eveniment offline între artiști și public este o dovadă clară de susținere a celor care duc muzica românească în cele mai importante clasamente europene”, a declarat Giovanni Francesco, General Manager al Music Channel, partener media Romanian Music Awards.

Așa cum am promis, Râmnicul va deveni un pol cultural al evenimentelor din zonă, un oraș cu spirit tânăr, cu o viață culturală dinamică, vibrantă, în care să fie sprijinite experimentarea și inițiativa. După cinci ani de pauză, organizatorii Romanian Music Awards au ales orașul nostru pentru gala de premiere a artiștilor muzicali ai momentului, iar asta confirmă deschiderea primăriei și a mea, ca responsabil de organizarea evenimentelor. Intrarea este liberă, sunt convins că vom avea un public numeros și din afara județului, ceea ce înseamnă, încă o dată, un câștig pentru economia locală și domeniul HoReCa. Pe 22 septembrie vă aștept în centrul Râmniculu, la un concert imens și intens cu toți artiștii muzicali ai momentului!”, ne-a declarat viceprimarul Andrei Gheorghiu

Cum îți poți vota artistul favorit la Romanian Music Awards 2022

Au fost nominalizați peste 30 de artiști, iar printre ei se numără: Smiley, Connect-R, Johny Romano, Lora, Mira, Theo Rose, Dj Project.

Evenimentul va fi prezentat de Theo Rose și Dorian Popa.

Lista completă a categoriilor și a nominalizărilor oficiale poate fi accesată pe https://romanianmusicawards.com. Vă puteți vota favoriții, pentru fiecare categorie, printr-un simplu click.

Pentru cei care nu vor putea fi prezenți fizic la eveniment, Music Channel și platforma TikTok vor transmite LIVE Gala de premiere, pe data de 22 septembrie, începând cu ora 19.00.

Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *