S-a intrat în sezonul… Corona! Mihăeşti termină campionatul pe loc de promovare

530 0

Sâmbătă, 8 iunie, în ultima etapă a campionatului Ligii a V-a, ACS Olanu şi Corona Mihăeşti, două dintre cele mai iubite echipe din acest eşalon, cu cei mai mulți suporteri, alături de campioana ACS Păuşeşti Măglași, s- au întâlnit la Olanu într-un meci decisiv pentru „titlul” de vicecampioană și promovarea în Liga a IV-a. A fost spectacol total. Sute de oameni au luat cu asalt stadionul. Galeriile celor două formații au creat o atmosferă fantastică, precum pe marile stadioane. Fotbaliştii celor două combatante spun că a fost record de spectatori la un meci de un astfel de nivel, un număr impresionant de microbiști, cum rar vezi în judeţ, chiar și la Liga a IV-a. Corona avea nevoie să nu piardă. Pentru gazde singura variantă de a termina pe locul secund era victoria. Derby-ul s-a terminat la scorul de 1-1.
„Atmosfera a fost fantastică! O nebunie! Noi nu am avut tot lotul la dispoziție pentru acest ultimi meci. Cinci jucători nu au putut să ajungă. George Vilceanu s-a operat, cei mai buni juniori, Alin Dumitru şi Kelemen, au fost reținuți la muncă, Marinel Mazilu a absentat… Dar, cu ce am avut, ne-a descurcat. Am fost conduși. Gazdele au avut 1-0 la pauză (n.r. – a marcat „Menu”). În minutul 60 am egalat prin Cristi Barbu. Apoi, cum ni se întâmplă des în ultima vreme, am rămas în inferioritate numerică. Marian Mihai a primit al doilea galben în minutul 81. S-a terminat 1-1. A fost destul de dificil să jucăm un fotbal de calitate, plăcut. Terenul nu ne-a ajutat. E mic, denivelat, orice aut e ca un corner. Dar, ne-am descurcat până la urmă. Urmează banchetul, apoi vom decide pe ce drum mergem în continuare. Deocamdată, situația este incertă, nu ne putem pronunța”, a declarat Lucian Briceag, oficialul de la Mihăești, care nu a putut intra pe teren în acest ultim joc, fiind accidentat. Speră să nu fie vorba despre ligamente.
Aşadar, oficial, din Liga a V-a ACS Păuşeşti Măglași și Corona Mihăeşti au promovat în Liga a IV-a, iar AS Buneşti şi Stejarul Vlădeşti au retrogradat, după cum arată acum clasamentul. Rămâne de văzut care va fi componenţa finală atât a eşalonului de elită județean, cât și a celorlalte două, inferioare.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *