Campionii tenisului de masă românesc trăiesc fiecare meci la intensitate maximă, însă dincolo de antrenamente, puncte și medalii există o lume pe care publicul o vede mai rar. Bianca Mei-Roșu, Robert Istrate, Iulian Chiriță și Darius Movileanu au vorbit despre superstiții, familie, credință și oamenii care îi inspiră.
Pentru Bianca Mei-Roșu, una dintre curiozități este chiar semnătura pe care o oferă fanilor. Nu a fost exersată special pentru momentul în care avea să ajungă să dea autografe și nici schimbată odată cu performanțele. „Este prima semnătură pe care am dat-o când eram mică la buletin sau pasaport, habar n-am de unde, și a rămas aceasta”, a povestit Bianca Mei-Roșu.
Bianca Mei-Roșu și brățările care au însoțit-o la competiții
Sportiva a fost cunoscută în timp și pentru brățările purtate la mână chiar și în timpul meciurilor. Între timp, numărul lor a scăzut, odată cu apariția unui dispozitiv pe care îl folosește. Bianca recunoaște însă că nu a uitat complet de micile sale superstiții. „Am eliminat câteva pentru că a apărut un nou dispozitiv pe mână, un ceas destul de important, dar tot sunt cu gândul la ele și de data asta cred că o să conteze mai mult jocul. Acum am o cruciliță, dar cum am zis contează mai mult pregătirea înaintea meciurilor și nu doar superstițiile”, a explicat jucătoarea.
Și atunci când apare tabloul unei competiții, Bianca are propriul mod de a gestiona momentul. Preferă să afle singură adversarele și să privească traseul în ansamblu, înainte de a se concentra pe primul meci. „De obicei când se află tabloul, le spun celorlalți colegi că nu vreau să aud, vreau să mă uit eu și în special mă uit în perspectivă la tot tabloul, dar după aceea mă gândesc pas cu pas la fiecare meci”, a mai spus Bianca Mei-Roșu.
Robert Istrate joacă cel mai bine cu părinții în tribună
În cazul lui Robert Istrate, unul dintre „secretele” stării bune de la masa de joc vine din tribună. Întrebat dacă prezența tatălui îl ajută, răspunsul său a venit imediat.
„Când e și tata și mama, joc cel mai bine”, a declarat Robert Istrate.
Familia este importantă și după partide. Robert spune că imediat după un meci dificil preferă să nu discute, dar ulterior urmează analiza alături de cei apropiați. „Fix după mecii atunci nu vorbesc cu nimeni, mai ales dacă meciul nu a fost exact cum mă așteptam sau cum îmi doream. Dar nu pot spune că mă cicălește nimeni. Facem o analiză, să zic așa, și cu fratele meu și cu tata și cu mama”, a explicat jucătorul.
Pentru el, discuțiile nu sunt reproșuri, ci o modalitate de a înțelege ce poate îmbunătăți. „Nu e cu cicăleală, judecat sau așa mai departe. Este pur și simplu să subliniem poate greșelile sau ce aș fi putut să fac mai bine pentru viitor”, a adăugat Robert Istrate.
Iulian Chiriță, unchiul care trebuie să țină pasul cu nepoata
Iulian Chiriță are și el o legătură de familie cu sportul de mare performanță. Este cumnatul multiplei campioane de gimnastică Larisei Iordache, iar rolul de unchi al fetiței fostei sportive îi oferă momente de liniște în afara sălii de joc.
„Mă descurc foarte bine ca unchi, acum a început să crească și e un pic mai ușor, dar trebuie să am grijă de ea pentru că dacă o las un pic fuge și nu e prea bine. Dar mă bucură și mă liniștește de fiecare dată când mă întâlnesc cu ea și îmi dă o stare foarte bună”, a povestit Iulian Chiriță.
Deocamdată nu s-a aventurat alături de cea mică pe terenul atât de familiar mamei sale: gimnastica. „Cam greu, n-am încercat încă, dar când o să crească și o să mă cheme cu siguranță o să mă duc și o să merg”, a spus jucătorul de tenis de masă.
Sinner și Alcaraz, modelele lui Darius Movileanu
Darius Movileanu nu este un mare consumator de fotbal. În schimb, urmărește tenisul de câmp și are doi favoriți clari.
„În momentul de față îmi place foarte mult de Sinner, îmi pare că este foarte puternic mental și în același timp și fizic. De asemenea, Alcaraz îmi place foarte mult. Îi respect pe toți, dar aceștia sunt cei doi favoriți ai mei”, a declarat Darius Movileanu.
Nu tehnica lui Jannik Sinner sau Carlos Alcaraz este cea pe care ar putea să o transfere la tenisul de masă, ci mai ales modul în care marii campioni își gestionează mintea și presiunea. „Cu siguranță, poate nu pe partea tehnică, dar pe partea de psihic consider că sunt multe lucruri de învățat”, a explicat Movileanu.
Jucătorul spune că momentul în care a început să creadă cu adevărat într-o carieră importantă în tenisul de masă a venit foarte devreme. „Sincer, nu cred că m-am gândit vreodată la o performanță, la o carieră atât de înaltă în tenisul de masă, decât atunci când am reușit să obțin titlul de campion european la cadeți, când aveam 14 ani. De atunci am început să cred că tenisul e pentru mine”, a povestit Darius Movileanu.
Există însă ceva și mai personal care îl însoțește la competiții. Provenit dintr-o familie de preot, Darius spune că spiritualitatea îl ajută să simtă că nu este singur atunci când intră la masa de joc. „Da, asta cu siguranță, niciodată nu sunt singur. Și îmi repet chestia asta înainte de toate meciurile și de toate competițiile, indiferent de care va fi rezultatul”, a mărturisit sportivul.
Iar când a fost întrebat dacă s-ar putea îndrepta chiar el spre preoție după încheierea carierei sportive, nu a exclus această posibilitate: „Cred că e prea devreme să mă gândesc la viitorul atât de îndepărtat, dar cu siguranță poate fi o variantă și aceasta după ce mă voi opri din tenis”, a spus Darius Movileanu.
Dincolo de rezultate și trofee, cei patru sportivi arată astfel o altă față a performanței: una în care familia poate deveni cel mai bun talisman, o brățară poate păstra o poveste, iar un gând repetat înaintea unui meci poate conta enorm atunci când presiunea crește.
