Comuna Mihăești are proiecte importante pentru locuitorii din comună și din afara ei

346 0

Comuna Mihăești, fiind și cea mai mare din județul Vâlcea, și-a propus multe misiuni care pot fi în beneficiul locuitorilor din comună, dar și locuitorilor din tot județul.

Poziționarea pe hartă a comunei nu are decât să o pună în avantaj față de altele. Comuna se leagă foarte bine cu Drumul Național 67, care face legătura dintre Horezu și Râmnicu Vâlcea. De asemenea, are o ieșire directă către orașul Băbeni și totodată poți ajunge foarte ușor în Orașul Băile Govora.

Dezvoltarea comunei are un rol foarte important în a atrage noi locuitori care se pot stabili permanent. Proiectele care sunt în dezvoltare în prezent de către primărie vor avea un impact major asupra oricărui locuitor din comună sau din apropiere, unul dintre aceste proiecte fiind construirea noului dispensarului medical.

Elevii primesc și ei noi condiții și clădiri adecvate pentru educația în anul 2021. O nouă sală de sport cu toate condițiile și o nouă grădiniță sunt în stadiu de construcție. Grădinița se va construi în locul unei clădiri vechi care prezenta pericol. Proiectul va fi finanțat prin Ministerul Dezvoltării.

Spitalul din Mihăești a primit recent dotări suplimentare pentru lupta împotriva virusului COVID-19, ceea ce demonstrează că spitalul din această comună este foarte important în această perioadă pentru județul Vâlcea. Proiectul este parte a unui program derulat de Consiliului Județean Vâlcea, în scopul sprijinirii sistemului sanitar vâlcean, program în cadrul căruia a fost solicitată finanțare europeană, în valoare de aproximativ 3,5 milioane euro.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *