Primăria Municipiului începe luni, 3 aprilie, înscrierile pentru beneficiarii ajutoarelor alimentare POAD

438 0

• 950 de râmniceni cu probleme sociale vor avea o masă mai bogată de Paști
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcția de Asistență Socială, va demara distribuirea ajutoarelor POAD – produse alimentare de care, în conformitate cu prevederile OUG 84/2020, pot beneficia următoarele categorii de persoane:

  1. familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001;
  2. familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010;
  3. persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (persoanele cu handicap grav și accentuat, adulți și copii) şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.

Persoanele care aparțin acestor categorii și care, la data distribuirii ajutoarelor alimentare, se află în perioada de satisfacere a stagiului militar, execută pedepse privative de libertate, au domiciliul sau reședința în străinătate sau beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private, nu au dreptul de a primi ajutoarele distribuite în programul POAD.

Distribuirea produselor alimentare se va face la sediul fostului Liceu „Oltchim” din bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 26, după următorul program:

În data de 10 aprilie 2023 – pentru beneficiarii de ajutor social și alocație pentru susținerea familiei ale căror dosare complete sunt în evidențele DAS, pe baza actului de identitate.

Începând cu data de 11 aprilie 2023 – pentru persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (persoanele cu handicap grav și accentuat, adulți și copii) şi persoanele care locuiesc în aşezările informale, dar numai după înscrierea pe lista suplimentară. Înscrierea în lista suplimentară se va face în perioada 3 – 7 aprilie 2023, personal sau prin reprezentantul legal/persoana împuternicită, fie telefonic la numerele: 0799807237, 0774433126, 0787465928, fie la sediul Direcției de Asistență Socială, strada General Magheru nr. 25 (clădirea Socom), în baza următoarelor documente: actul de identitate (original și fotocopie), certificatul de handicap valabil la data întocmirii listelor (prezentat în fotocopie); pentru persoanele care optează pentru înscrierea telefonică, datele de identitate vor fi prelucrate pe baza declarației verbale, urmând ca acestea să prezinte, obligatoriu,documentele la momentul ridicării produselor.

Întrucât numărul total de pachete alocat municipiului (950) este insuficient pentru toate persoanele îndreptățite teoretic să le primească, persoanele de pe lista suplimentară vor fi prioritizate în felul următor: în primul rând vor beneficia de ajutoarele alimentare persoanele aflate în situații deosebite de vulnerabilitate din evidența DAS Râmnicu Vâlcea, pentru care va fi întocmită ancheta socială de către angajații direcției, urmate de persoanele încadrate în grad de handicap (grav și accentuat), care nu au beneficiat de aceste produse la ultimele două tranșe (din lunile aprilie și decembrie 2022), urmate de persoanele încadrate în grad de handicap (grav și accentuat) care nu au beneficiat de aceste produse la ediția din noiembrie 2022 și, în final, în limita stocului, de cei care dețin un certificat de handicap grav/accentuat valabil și care au ridicat produse la ultimele două distribuiri.

(foto atașate)

 

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *