Idei în Agora – „Ideea națională în România de azi”

510 0

Muzeul Municipiului București vă invită la Idei în Agora cu tema „Ideea națională în România de azi”. Ioan-Aurel Pop în dialog cu Sorin Antohi. Evenimentul va avea loc marți, 25 aprilie 2023, ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151). Intrarea este liberă.

„În epoca globalizării, după intrarea în Uniunea Europeană (dar încă înainte de a trece ultima sa frontieră internă), o discuție despre ideea națională ar putea părea (și multora le pare) anacronică sau, și mai rău, reacționară. Războaiele culturale din ultimele trei decenii au avut totuși în centru, aproape întotdeauna și adesea reluând în diverse moduri dispute mai vechi, conceptele și metaforele, faptele și miturile «românității». Dar cum arată toate acestea dacă sunt discutate calm, cuprinzător, comparativ, critic?

​Dialogul meu cu Ioan-Aurel Pop va porni de la o «arheologie» a ideii naționale românești, va face o analiză a prezentului și va privi în viitor” – Sorin Antohi.

Ioan-Aurel Pop (n. 1955) este istoric, profesor universitar (din 1996) și fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj (2012-2020), membru titular (din 2010) și președinte (din 2018) al Academiei Române.

Opera sa este axată pe cercetarea istoriei medievale a românilor și a Europei Centrale și de Sud-Est (instituțiile medievale românești, formațiuni politice româno-slave din Transilvania, raporturile românilor din Transilvania cu spațiul românesc extracarpatic, influența bizantină asupra românilor, raporturile Transilvaniei cu Europa Centrală si Occidentală, structura etnică și confesională a Transilvaniei). A elaborat, de asemenea, manuale școlare alternative pentru liceu. Peste șapte sute de studii.

Peste optzeci de volume scrise și coordonate, între care: „Instituții medievale românești: Adunările cneziale și nobiliare (boierești) din Transilvania în secolele XIV-XVI” (1991, ed. revăzută 2022); „Românii și maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania” (1996; ediția a II-a, revizuită și adăugită, tradusă în engleză, 2003); „Geneza medievală a națiunilor moderne” (secolele XIII-XVI), 1998; „Națiunea română medievală: Solidarități etnice românești în secolele XIII-XVI” (1998); „Românii și România: O scurtă istorie”, 1998 (tradusă în engleză, italiană, germană, spaniolă); „Istoria, adevărul și miturile. Note de lectură” (2002; ed. a II-a, 2014); „Contribuții la istoria culturii românești” (cronicile brașovene din secolele XVII-XVIII), 2003; „Patrimoniul natural și cultural al României. Munții Apuseni”, ed. Ioan-Aurel Pop, Marius Porumb; „Istoria românilor”, 2010; „Biserică, societate și cultură în Transilvania secolului al XVI-lea. Între acceptare și excludere”, 2012; „De manibus Vallacorum scismaticorum. Romanians and Power in the Mediaeval Kingdom of Hungary (The Thirteenth and Fourteenth Centuries)”, 2013; „Cultural Diffusion and Religious Reformation in Sixteenth-Century Transylvania. How the Jesuits Dealt with the Orthodox and Catholic Ideas”, 2014; „Hunedoreştii. O familie europeană” (2020), „Veghea asupra limbii române” (2020), „De la romani la români: o pledoarie pentru latinitate” (2019), „Scurtă istorie a românilor” (2019), „Românii. Eseuri dinspre Unire” (2019), „Southeastern Europe in the Middle Ages and Early Modern Times: Power and Influence between Vatican and Orthodoxy” (2021).

Numeroase titluri (inclusiv doctorate onorifice), diplome, medalii, premii. Membru în multe societăți savante și academii, între care Academia Europaea. Visiting professor în mai multe țări, director al filialelor ICR din New York și Veneția.

*****

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea. Mai multe informații la www.sorinantohi.org.

*****

Idei în Agora este un program dedicat analizei spiritului public. A fost inițiat în 2017 de Sorin Antohi și este susținut de Adrian Majuru. Realizat de Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume. Întâlnirile au formate diferite și propun un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii.

Filmele, postate pe YouTube la https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ

Arhiva, la www.sorinantohi.org și http://muzeulbucurestiului.ro/idei-in-agora.html V. și https://www.facebook.com/IdeiinAgora/

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *