Raluca Turcan: Festivalul Enescu este un proiect strategic pentru România

1167 0

Raluca Tucan, ministra Culturii, a transmis că Festivalul Enescu este un proiect strategic pentru România și că l-a sprijinit cu toate resursele disponibile încă din primele zile ale mandatului său.

Raluca Turcan: „A mai rămas foarte puţin timp până când vom aplauda cu toţii cei peste 3500 de artişti de renume care vin la Bucureşti între 27 august şi 24 septembrie pentru Festivalul Internaţional George Enescu, eveniment aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii”.

„Aştept cu entuziasm să asist la concertele programate de maestrul Cristian Măcelaru, Director Artistic al Festivalului, şi de neobosita echipă Artexim. Sunt convinsă că această nouă ediție va continua drumul început de la primul concert al Festivalului Enescu, susținut în 1958”, a spus liberala.

Aceasta a spus că „Orchestre de renume mondial, dirijori şi solişti premiaţi vor urca pe scenele din București, la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Auditorium şi Teatrul Odeon pe parcursul a 29 de zile de festival”.

„Este un prilej de bucurie pentru România şi toţi românii să vedem la Bucureşti artişti precum maestrul Zubin Mehta, Preşedinte de Onoare al Festivalului, Sir Simon Rattle, Yuja Wang, David Grimal sau Gautier Capuçon, ca să numesc doar câţiva dintre cei care vor urca pe scenă în faţa publicului român”, a subliniat ministra.

 „Festivalul Enescu este un proiect strategic pentru România, un brand de ţară, motiv pentru care l-am sprijinit cu toate resursele disponibile încă din primele zile ale mandatului meu la Ministerul Culturii”, a declarat Raluca Turcan.

 

Articole asemănătoare

Băile Govora

Postat de - 18 ianuarie, 2020 0
Băile Govora (simplu Govora) este un oraș în județul Vâlcea, Oltenia, România, format din localitățile componente Curăturile, Gătejești și Prajila…

Ultima zi de concurs la Raszyn

Postat de - 24 august, 2022 0
#FRHaltere 𝟮𝟬𝟮𝟮 𝗘𝗪𝗙 𝗬𝗼𝘂𝘁𝗵 & 𝗨𝟭𝟱 𝗖𝗵𝗮𝗺𝗽𝗶𝗼𝗻𝘀𝗵𝗶𝗽𝘀 – 𝗥𝗮𝘀𝘇𝘆𝗻 𝗣𝗢𝗟 Ultima zi de concurs la Raszyn Mihaela BUSE, CS Chimia…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *