Competiția caritabilă de alergat pe scări SKYRUN strânge la start peste 600 de participanți

244 0

Comunicat de presă

 

Turnul SkyTower donează toate taxele de participare către Asociația Climb Again

 

București, 9 noiembrie 2023 – SkyTower Building a lansat în septembrie o ediție specială a SKYRUN, competiție de alergat pe scări, de data aceasta fiind vorba de 700 de trepte de urcat până la etajul 35 al turnului.

 

Startul la SkyRun2023 se da pe 11 noiembrie 2023 la ora 11:11 când peste 600 de participanți vor concura pentru cele 54 de cupe și premii.

 

Deși inițial competiția SkyRun2023 a fost anunțată și programată pentru doar 500 de persoane, datorită cererii mari de participare locurile s-au suplimentat cu încă 120, astfel încât sâmbăta aceasta la START se vor prezenta 620 de alergători.

 

Cauza susținută de SkyTower în această ediție specială SKY’S THE LIMIT a SkyRun se numește Climb Again. Astfel, la finalul competiției, toate taxele de înregistrare la SkyRun2023 vor fi donate  Asociației Climb Again, o organizație non-profit care construiește și operează centre de escaladă  în cadrul cărora sunt organizare sesiuni de terapie prin cățărare pentru copii și adolescenți cu diferite tipuri de dizabilități, în special de vedere și neuromotorii. Beneficiarii asociației Climb Again participă anual la olimpiadele Paralimpice, iar pentru sâmbătă au format o echipă care va alerga la SkyRun.

 

SkyTower București organizează SkyRun2023 după 7 ani de pauză. În trecut, trei ediții SkyRun au fost organizate doar până la etajul 34 al turnului, cea mai recentă în ianuarie 2016, când concursul caritabil a adunat aproape 1000 de alergători.

 

Timpul record de-a lungul tuturor edițiilor SkyRun de până acum a aparținut lui Florin Munteanu și a fost de 2 minute și 51 de secunde pentru urcarea a 680 de trepte.

 

Anul acesta, turnul SkyTower a adunat în jurul SkyRun2023 o paletă diversă de parteneri, atât chiriași ai turnului, cât și retaileri de renume care au oferit fie premiile, fie au contribuit la kiturile fiecărui participant.

 

Partenerul principal al competiției SkyRun2023 este NUTRIPLUS, o marcă a Farmasi, chiriașul de la etajul 18 al turnului care va oferi produse surpriză tuturor participanților și mai ales câștigătorilor. Ceilalți parteneri de nădejde ai competiției sunt: Penny, World Class, Aqua Carpatica, Tinmar Energy, Raiffeisen Bank, Workspace Studio, Raiffeisen Leasing, Credit Amanet și EnergyPal.

 

„Suntem extrem de încântați că am găsit inspirația și resursele pentru a organiza această ediție specială SkyRun2023 în cadrul SKY’S THE LIMIT, mai ales că acum știm ca în următorii ani nu vom mai putea repeta această competiție. Am avut doar această scurtă oportunitate de timp și ne bucură imens faptul că s-au înscris atât de mulți oameni peste limita aprobată inițial. I-am acceptat pe toți pentru că SkyRun2023 este un eveniment unic și irepetabil!” a declarat Ramona Boca, PR & Marketing Coordinator pentru RPHI România – compania care deține și administrează SkyTower.

 

Despre SkyTower:

SkyTower este cea mai înaltă clădire din România și cea mai iconică clădire de birouri din Bucureşti. Turnul are 37 de etaje, ajungând la o înălțime de 137 de metri deasupra solului şi 60 de metri de structură subterană cu 5 etaje de locuri de parcare și depozitare. Toate zonele de birouri din SkyTower sunt iluminate natural, iar etajele superioare beneficiază de ascensoare de mare viteză, care ating o viteză maximă de 6 metri pe secundă.

SkyTower este prima și, în prezent, singura clădire de birouri din România certificată LEED Platinum Operations and Maintenance (Operaţiuni şi Mentenanţă), și deține, de asemenea atestarea Gold DGNB pentru clădiri sustenabile, în urma evaluării de către ÖGNI (Societatea austriacă pentru managementul imobiliar sustenabil). Mai mult, SkyTower este prima clădire din România certificată SHORE Gold.

Din februarie 2023, SkyTower este singura clădire din România membră a Federației Mondiale a Turnurilor Emblematice – WFGT (World Federation of Great Towers)

La Gala Forbes Romania – Best Office Buildings 2023 – SkyTower a fost distins cu premiul „CEA MAI EMBLEMTICA CLADIRE DE BIROURI DIN ROMANIA.”

In iunie 2023 SkyTower a primit 2 premii la Gala IPA – Romanian Property Awards: Premiul Office Refurbishment Award si Office Interior Award.

De la finalizarea construcției în decembrie 2012, SkyTower a devenit o emblemă a orașului, remodelând orizontul noului cartier de afaceri din nordul Bucureștiului și stimulând dezvoltarea de noi proiecte în zona Floreasca-Aurel Vlaicu.

Clădirea SkyTower este deținută și administrată de Raiffeisen Property Holding International (RPHI) si, după zece ani de activitate de succes pe piața locală, are în prezent un grad de ocupare de 100%.

 

Mai multe informații aici: www.skytower.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *