Tineri depistați cu substanțe interzise în cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea

227 0

În noaptea de 20 noiembrie 2023, în jurul orei 00:30, cinci tineri cu vârste între 19 și 32 de ani, care se aflau pe aleea Stejarului din Cartierul Ostroveni al Municipiului Râmnicu Vâlcea, au atras atenția forțelor de ordine prin comportamentul lor suspect. În încercarea de a evita contactul cu jandarmii, aceștia s-au urcat într-un autovehicul și au încercat să părăsească locul. Forțele de ordine, intervenind rapid, au oprit autospeciala de Jandarmerie în dreptul lor, împiedicând astfel orice încercare de a pleca cu mașina.

 

Ulterior, i-au legitimat pe cei cinci tineri, pentru a evalua situația și pentru a stabili motivele comportamentului lor suspect.

În timpul controlului corporal preventiv efectuat asupra grupului, s-au descoperit asupra unuia dintre tineri o țigară artizanală cu miros înțepător, precum și un spray iritant lacrimogen.

În plus, asupra șoferului a fost găsit un cuțit cu lamă pliabilă. Controlul asupra autovehiculului a relevat prezența unor fragmente vegetale suspectate că ar putea fi interzise de legislația în vigoare.

 

Cuțitul și spray-ul lacrimogen au fost ridicate în vederea confiscării iar documentele întocmite împreună cu substanțele depistate, vor fi predate Biroului pentru Combaterea Crimei Organizate Vâlcea în vederea continuării cercetărilor.

 

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN VÂLCEA

Articole asemănătoare

Ziua Îndeplinirii Visurilor

Postat de - 13 ianuarie, 2022 0
FacebookTwitter 13 ianuarie este Ziua Îndeplinirii Visurilor. Dacă ați întârziat să vă îndepliniți visele, aceasta este șansa dumneavoastră de a face…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *