Deputatul PNL de Vâlcea, Laurențiu Cazan, se află zilele acestea, 26-29 noiembrie, într-o vizită oficială în Israel, împreună cu deputații Alexandru Moraru și Ben Oni Ardelean

641 0
 Cei trei parlamentari români sunt invitați, ca membri ai Parlamentului român. Cei trei sunt într-o distinsă companie, a parlamentarilor din 6 țări, la invitația ELNET, care este, de fapt, European Leadership Network. Pentru că aflasem de această vizită, l-am rugat pe parlamentarul vâlcean să ne trimită fotografii și informații despre locurile pe care le vizitează și despre oamenii pe care îi întâlnește. Sunt locurile unde s-au întâmplat tragedii, unde au murit oameni nevinovați, unde s-au produs distrugeri materiale, de neînchipuit.
Că întotdeauna, Laurențiu Cazan s-a ținut de cuvânt.
Ne-a trimis fotografii și informații despre baza militară din Tzrifin, unde se află muniția confiscată în urma atacurilor din 7 octombrie. După această vizită, parlamentarii invitați au avut un briefing cu Miky Rosenfeld, „superintendent from the Israel police International Cooperation Unit”, despre situația și evacuarea orașului atacat, Sderot.
Dupa Brifing a fost vizitat kibbtzim kar-aza unde parlamentarii au văzut, cu ochii lor, atrocitățile facute civililor de gruparea teroristă Hamas.
Tot azi, a avut loc o întâlnire cu membri ai familiilor ostaticilor. Fata în roz, care ține în mână o fotografie, este româncă. Deputatul Cazan ne-a transmis că a fost, intermediată și o întâlnire între membrii familiei acestei fete, cu ambasadorul României la Tel Aviv, Radu Ioanid.
Vom lăsa fotografiile să vorbească, ele spun poveștile de acolo, mai bine decât noi sau chiar de către cei trei parlamentari, pe care îi bănuim muți de uimire. Cum această vizită de solidaritate cu Israelul va continua, vom reveni cu amănunte, mâine. ( Curierul de Râmnic)

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *