Republica Moldova își modernizează legislația în domeniul asigurărilor cu sprijinul ASF

147 0

București, 19 martie 2024 – Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), domnul Alexandru Petrescu, a participat, astăzi, la Chișinău, la evenimentul de încheiere a proiectului Twinning „Consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionării riscurilor în sectorul financiar”, destinat Republicii Moldova și finanțat de UE.

Contribuția ASF în cadrul proiectului de twinning a vizat acordarea de asistență oferită autorităților de reglementare din Republica Moldova pentru alinierea legislației naționale la prevederile Directivei Solvabilitate II și Legii RCA.

„Cu sprijinul experților din cadrul ASF, reprezentanții Băncii Naționale a Moldovei (BNM) au elaborat proiecte de lege pentru implementarea unor directive și legi care guvernează piața asigurărilor. Deși organizarea celor 27 de misiuni, pe parcursul cărora am acordat consultanță colegilor din Republica Moldova, a fost o adevărată provocare întrucât timpul a fost relativ scurt, rezultatul s-a dovedit a fi un succes”, a declarat Președintele ASF, domnul Alexandru Petrescu.

Pe parcursului proiectului, reprezentanții BNM au fost în două vizite de studiu la sediul ASF, care au constituit o foarte bună oportunitate pentru schimbul de experiență atât în ceea ce privește autorizarea, cât și supravegherea societăților de asigurare.

„Sprijinul nostru pentru autoritățile din Republica Moldova va exceda asistența oferită în cadrul proiectului de twinning și va continua pe baza unor acorduri bilaterale de cooperare. Aș vrea să mulțumesc partenerilor noștri în acest proiect: Banca Națională a României, liderul consorțiului care a realizat proiectul de twinning, Banca Națională a Olandei, Banca Lituaniei și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. De asemenea, aș vrea să mulțumesc Băncii Naționale a Moldovei pentru o excelentă colaborare, dar și colegilor mei din ASF pentru eforul susținut pe care l-au depus în cadrul acestui proiect”, a subliniat Președintele ASF.

Obiectivul general al proiectului de twinning a vizat sprijinirea Republicii Moldova în implementarea unor reforme legate de Acordul de asociere dintre UE și țara vecină, cu accent pe consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionarea riscurilor în sectorul financiar.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *