Mircea Fechet a anunțat că proiectul de lege privind Codul Silvic a fost adoptat de Guvern

671 0

Mircea Fechet, ministrul liberal al Medului, Apelor și Pădurilor, a anunțat că proiectul de lege privind Codul Silvic a fost adoptat de Guvern.

„Chiar de Ziua Internațională a Pădurii. Primul cod din 2008 încoace, scris de la zero. Este un Cod Silvic echilibrat, care s-a născut în urma unui dialog extins, serios și bine argumentat cu toți actorii din domeniul silvic. Elaborarea acestui proiect de lege a fost finanțată prin PNRR,  ține cont de nevoile de dezvoltare ale țării, răspunde așteptărilor pe care le are societatea de la păduri și pregătește domeniul silvic pentru a răspunde provocărilor ridicate de schimbările climatice”, a spus liberalul.

Câteva dintre cele mai importante prevederi din Noul Cod Silvic:

  • Tăierile la ras vor fi interzise în aproape jumătate din suprafața de pădure a țării. Până acum ele erau interzise doar în Parcurile Naționale. Vom extinde această interdicție.
  • Codul silvic va permite statului să își asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite și abandonate de proprietar.
  • Totodată, stabilim cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure prin monitorizarea video a drumurilor de acces în pădure și implementarea sistemului de imagini satelitare.
  • Propunem suspendarea dreptului de acces în sistemul informatic SUMAL 2.0 a persoanelor suspectate că au comis infracțiuni din domeniu, încă din faza de urmărire penală.

„Adoptarea Codului Silvic este unul dintre angajamentele pe care PNL și le-a luat prin programul de guvernare și astăzi iată că am făcut un pas decisiv. Mulțumesc specialiștilor din cadrul celor două universități de tradiție în silvicultura din România – Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, dar și celor din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură. Mulțumesc colegilor din minister și tuturor celor care au contribuit prin munca lor la acest cod silvic”, a transmis Mircea Fechet, ministrul liberal al Mediului, Apelor și Pădurilor.

sursă: Mircea Fechet, Facebook

Articole asemănătoare

Am pornit cu dreptul!

Postat de - 8 octombrie, 2024 0
FacebookTwitter Sunt oficial în competiția pentru alegerea președintelui României, după înregistrarea candidaturii mele de către Biroul Electoral Central. De astăzi,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *