Comisia Europeană recomandă ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare privind reformele din România în domeniul Justiției.

851 0
 Vestea confirmă că am atins standardele statului de drept și în privința luptei împotriva corupției. Decizia anunțată de Comisia de la Venezia mai arată că pașii făcuți de România în sistemul judiciar sunt ireversibile.
În cei 15 de ani în care a funcționat monitorizarea Comisiei Europene, PNL s-a plasat în permanență de partea reformelor în Justiție, a susținut în Parlament legile care au susținut independența magistraților și au întărit autoritatea procurorilor și judecătorilor. Astăzi, când liberalii se află la guvernare, Comisia Europeană legitimează și consacră demersurile noastre, ca partid, în crearea mecanismelor ireversibile în privința statului de drept.
Ca senator liberal, și de aici înainte voi rămâne atașată de respectarea principiilor care definesc și măsoară statul de drept. Voi milita în Parlament pentru aducerea cu prioritate în dezbatere a modificărilor la Codul penal și la Codul de Procedură penală, precum și a acte legislative care susțin lupta împotriva corupției și independența magistraților.
De aici înainte, starea Justiției din țara noastră va fi evaluată de Comisia Europeană, ca și în toate celelalte țări membre ale Uniunii, prin raportul anual privind statul de drept. Sunt încrezătoare că vom avea, de aici înainte, tot mai multe confirmări din partea UE ale faptului că în România statul de drept funcționează la standarde europene, iar măsurile pe care le aplicăm sunt expresia valorilor comune europene.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *