Comunicat de presă USR Vâlcea: Acțiune și conferință de presă a Alianței Dreapta Unită în județul Vâlcea

435 0

Ieri, 25 martie 2024, USR Vâlcea, alături de colegii din PMP, a organizat o amplă acțiune de strângere de semnături pentru a putea participa la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie. Acțiunea s-a desfășurat în cele două municipii ale județului, Râmnicu Vâlcea și Drăgășani.

Ne-au fost oaspeți la această acțiune și colegele noastre Teodora Stoian și Emilia Mateescu, candidate pe lista alianței la alegerile Europarlamentare, dar și colegi din secretariatul general.

Alianţa Dreapta Unită, formată din USR, PMP și partidul Forţa Dreptei, merge în faţa alegătorilor la alegerile europarlamentare şi la alegerile locale din 9 iunie cu un mesaj direct pentru o Românie modernă cu un viitor European și prosper pentru toți românii, sloganul nostru fiind: „Nu-i lăsa să-ţi fure viitorul. Alege România modernă”. Dreapta Unită va merge împreună la toate rândurile de alegeri din acest an, cu misiunea declarată de a opri jaful din banii publici, de a reduce taxele şi de a lăsa banii în buzunarul oamenilor care muncesc cinstit.

Mai târziu, la sediul USR Vâlcea  s-a desfăşurat o conferinţă de presă, în cadrul căreia a fost atins acest subiect. La întâlnirea cu mass-media au luat parte Andrei Gheorghiu, președintele USR Vâlcea, Mihai Simionescu, președintele PMP Vâlcea și Teodora Stoian și Emilia Mateescu, candidate pe lista alianței la alegerile europarlamentare care au vorbit despre prioritățile și programul alianței pentru alegerile Europarlamentare din 9 iunie 2024.

Programul Alianței Dreapta Unită pentru modernizarea României este unul bazat pe principii sănătoase și pași concreți pentru o Românie respectată în Europa. În linii mari, vom lupta pentru România, cu adevărat în Schengen, pentru un trai european pentru români, stabilitate economică, prosperitate prin industrializare, comerț și inovare. Ne dorim, de asemenea, Sănătate și Educație pentru români la standarde europene, dar și Fonduri UE pentru modernizarea României, cheltuite mai eficient și cu impact mai mare.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *