Derby în eşalonul secund judeţean, de nivelul Ligii a IV-a, la Mihăeşti! Corona, niciun punct pierdut pe teren propriu, în acest sezon

148 0

Duminică, 14 aprilie, a fost spectacol la Mihăeşti, pe stadionul din localitate. Au contribuit jucătorii primelor două clasate din Liga a V-a, dar şi microbiştii, veniţi în număr mare la teren. Au avut ce vedea. Corona şi ACS Păuşeşti Măglaşi, cele mai bune formaţii din acest eşalon, au marcat, împreună, şapte goluri şi nu au fost deloc zgârcite cu fotbalul. Gazdele s-au impus cu scorul de 4-3.

„Miza meciului, faptul că am întâlnit liderul, suprafața foarte bună pe care am jucat, numărul mare de spectatori prezenţi la joc, vremea bună, chiar şi arbitrajul bun (cu mici excepţii), toate au contribuit la un joc super frumos, peste nivelul Ligii a V-a, care și-a respectat statutul de derby. Totul a fost la superlativ. Noi am deschis scorul repede. După o centrare a lui Alin Dumitru, s-a acordat penalty pentru jucarea mingii cu mâna. Cătălin Băluţă a marcat pentru 1-0. Am fost egalaţi în minutul 35 (a punctat Daniel Andrei Urucu pentru 1-1), dar până la pauză am preluat iar conducerea. Darius Băiaşu, după o acţiune frumoasă, a stabilit scorul pauzei: 2-1. Apoi au fost vreo 15 minute a oaspeților. Vali Mihalcea a egalat, dar rapid am preluat iar avantajul. „Aşchie” Băluţă a marcat pentru 3-2. În minutul 80, după o acţiune frumoasă a juniorului Alin Dumitru, care a centrat pentru Costinel Vlad (un jucător de 22 de ani, foarte bun, cu calități extraordinare, care a fost plecat din ţară şi a revenit recent acasă şi pe teren după o absenţă de vreo patru ani), s-a făcut 4-2.

Cei de la Păuşeşti au mai înscris o dată, pentru 4-3, în minutul 90 (n.r. prin Rizea). A fost o victorie frumoasă, care ne menţine la trei puncte în faţa următoarei clasate. Locul I cred că e deja acontat. Sunt 8 puncte şi 8 meciuri rămase. Se vor mai pierde puncte, dar e greu de crezut că ACS Păuşeşti Măglaşi mai poate rata primul loc. Acasă ne motivăm foarte bine. În acest sezon nu am pierdut niciun meci, ba chiar niciun punct. Portarul nostru, George Vilceanu, este unul dintre evidenţiații din acest derby, cu P. Măglaşi. A făcut un super-joc”, a declarat Lucian Briceag, oficialul echipei din Mihăeşti. Pentru lidera Ligii a V-a, înfrângerea de la Mihăeşti a fost a doua a campionatului. Este doar un duş rece, dar care nu-i pune în pericol supremaţia.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *