CS Păuşeşti Măglași a legat a doua victorie la rând în Liga a IV-a. Sâmbătă, 21 septembrie, formația pregătită de Claudiu Dumitru şi Gică Marga s-a impus în Treapt, în fața celor de la Viitorul Horezu. 1-3 a fost rezultatul final.
„Scorul cred că e corect după cum s-a jucat, chiar dacă am mai avut șanse să înscriem. Ciprian Vlădoi,
Roşianu, au ratat din situații bune. Nu știu de ce, dar meciul a fost destul de tensionat. Și pe margine, şi în teren, şi în tribune. Nu aveam nimic de împărțit cu cei de la Horezu, cred că nu ne-am mai intersectat de 15 ani. Și jocul a fost, per total, mai slăbuț, dar până la urmă experiența noastră și-a spus cuvântul şi arată că suntem pregătiți din toate punctele de vedere și că putem scoate puncte cu orice echipă de la locul 2 în jos. La Horezu, din start am fost nevoiţi să schimbăm strategia din cauza unei greșeli care mi-a aparținut. Băiţa nu a putut veni şi stabilisem că va juca Răcăreanu în locul său. Când am început să completez raportul, mi- am dat seama că lipseşte legitimația lui. A rămas în mașina mea. Răcă a înțeles situația. A trebuit să gândim o altă schimbare. Am intrat bine în joc. Chiar dacă poate terenul mare nu ne avantajează ca echipă, avem jucători pe care îi ajută spațiile mai mari care apar, gen Vlădoi, Roșianu, Duminică. Ne-am adaptat şi după 7- 8 minute, pe un contraatac, o pasă din lateral dreapta a lui Tătaru, am deschis scorul. Roșianu a marcat din 11-12 metri. Apoi, la câteva minute, Duminică a scăpat singur de la centrul terenului, i-a luat fața adversarului, iar acesta l-a agăţat. Lovitură liberă pentru noi și roşu pentru ei, pentru fault în postură de ultim apărător. Nu am ştiut să gestionăm situația, faptul că am avut un om în plus. Am jucat haotic, am dat multe pase greşit, la adversar şi în loc să ne ușurăm meciul, le-am permis gazdelor să joace. Tot pe o greşeală, o minge pierdută la centrul terenului, ei au scăpat pe contraatac, iar Rădescu l-a agăţat pe adversar în careu şi arbitrul a indicat punctul cu var. Sică Vlad a marcat pentru 1-1. A venit pauza, ne-am calmat, am stabilit ce avem de făcut şi am mizat pe faptul că experiența noastră ne va ajuta în partea secundă. Cei de la Horezu au, într-adevăr, un lot destul de tânăr, cu câteva excepții. În minutul 55, Cătălin Duminică, pe o minge lungă, a scăpat singur, a marcat pentru 1-2, dar portarul a ieşit cu talpa în față și l-a lovit în genunchi. A înscris, însă din păcate nu a mai putut continua. A stat cu gheață pe genunchi până la final. Cei de la Horezu au încercat să iasă la joc, noi am avut mai multe situații și am mai profitat o dată. Roșianu a marcat pentru 1-3”, a detaliat Claudiu Dumitru, antrenorul echipei din Păuşeşti Măglasi.
sursa: arenavalceana.ro