Vești bune de la noua echipă administrativă din Păușești Măglași

220 0

Au demarat lucrările de modernizare pentru aproape 14 kilometri de drumuri și a fost deschisă grădinița cu program prelungit.

 

Din această toamnă, comuna Păușești Măglași are o nouă echipă administrativă. Primarul Marcel Radi și vicele Bogdan Teodorescu și-au început în forță mandatul, alături de echipa din Primărie, și după doar câteva zile de la depunerea jurământului au noutăți pentru comunitate.

”În primul rând, am început lucrările la proiectul de modernizare a drumurilor de interes local. Prin această investiție se vor asfalta 13,62 kilometri. Este un proiect derulat prin PNI Anghel Saligny. Valoarea finanțării depășește 13 milioane lei. Drumurile vor fi făcute ca la carte, cu rigole și tot ce e necesar. Vor beneficia de procesul de modernizare mai multe străzi. În satul Vlăduceni avem străzile Castanilor, Viorelelor, Bisericii, Teiului, Valea Viei, pe satul Pietrari: străzile Lacul Negru, Pietrari și Dealul Viei, în Coasta – strada Măndoiu cu cele trei axe și strada Soarelui; în satul Ulmețel: Dealul Pleșii, cu cele trei axe; pe satul Păușești Măglași – strada Vladului, Rapsodiei, iar pe Valea Cheii avem străzile Islazului, Sărăcinești, Florilor. Nu știu dacă am omis vreuna… Vor mai rămâne câteva pentru care vom încerca să găsim soluții. Constructorul lucrează, pregătește terasamentul. Dacă timpul ne ajută, se va turna și asfalt curând. Anul viitor trebuie să finalizăm investiția”, a explicat primarul Marcel Radi.

Sunt și alte vești bune venite din partea autorităților locale: ”Am deschis grădinița cu program prelungit. Funcționează la capacitate maximă. Sunt 21 de copii înscriși. Ne-am ocupat de toate documentele necesare. Urmează să înființăm și un post de asistent medical, care este obligatoriu”.

În plus, ”avem proiectul de extindere rețea distribuție gaze naturale, cu o valoare de 19 milioane lei, tot pe Anghel Saligny, care are ca termen de execuție anul 2026. Se află în stadiul de licitație. Încă nu s-a desemnat câștigătorul”.

Primarul Marcel Radi și vicele Bogdan Teodorescu, și-au conturat bine planurile pe termen scurt și mediu. În perioada următoare vor mai fi implementate și alte investiții. Proiectul de reabilitare, modernizare și dotare a Școlii Gimnaziale Achim Popescu, prin programul Regional S-V Oltenia, în valoare de 6,1 milioane, se va derula în 2025. A fost desemnat câștigătorul licitației. Chimpromet se va ocupa de realizarea acestui obiectiv.

”Ne bazăm și pe sprijinul Consiliului Județean. Vom derula, în parteneriat, mai multe proiecte. Am semnat deja un contract pentru dotarea bibliotecii. Vom face demersuri și pentru alte facilități pentru copiii din Păușești Măglași, pentru ca și aceștia să poată beneficia de programul Masă caldă, așa cum se întâmplă în alte localități. În februarie se depun dosarele. Avem 270 de copii, la școală”, a mai precizat Marcel Radi, primarul comunei Păușești Măglași.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *