O nouă expoziție tematică la Palatul Suțu: „Figuri universitare și patrimoniu bucureștean. O istorie comună”

33 0

Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Universitatea din București, invită publicul miercuri, 18 decembrie, ora 14.00, la vernisajul expoziției tematice „Figuri universitare și patrimoniu bucureștean. O istorie comună”, care va putea fi vizitată la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2).

Această expoziție de excepție reunește două colecții, una aparținând Muzeului Municipiului București și cealaltă Muzeului Universității din București, aducând în fața vizitatorului două povești care se intersectează și dialoghează: pe cea a gravorilor de medalii și a colecționarilor, respectiv pe cea a beneficiarilor acestei arte, instituții și profesori. Pentru completarea vizuală a acestei istorii comune sunt adăugate și alte elemente vizuale, precum cărți poștale reprezentând Universitatea din București în diverse etape constructive sau timbre dedicate construcției Palatului Facultății de Drept. Timbrele omagiază figuri ale profesorilor Universității. Povestea acestora este spusă în cadrul expoziției și prin intermediul actelor de studii, brevetelor, scrisorilor și altor diverse înscrisuri personale sau administrative.

Un spațiu din expoziție este dedicat relației dintre personalitățile universitare și spațiul bucureștean. De asemenea, expoziția invită vizitatorii să descopere o parte a formelor de recunoaștere a strădaniei profesorilor Universității.

Din peisajul istoriei comune, patrimoniu și Universitate, nu puteau lipsi studenții. Galeriei de imagini i se adaugă și o radiografiere a situației căminelor studenților și studentelor Universității din București: plasarea în oraș a acestora, legătura lor cu cantinele universitare, dar și nemulțumirile studenților exprimate în greve, nu rareori violente.

Expoziția își propune să omagieze și personalitatea profesorului, medicului și colecționarului George Severeanu, primul director al Muzeului Bucureștiului, după cum se numea la începuturile instituției. În perioada directoratului, el a inițiat publicarea revistei „Bucureștii”, care reflecta activitatea muzeului și punea în evidență valorile istorice și culturale ale Capitalei.

Curatorii – conf. univ. dr. Florentina Nițu, Universitatea din București, alături de Dan Pîrvulescu, director Muzeul Municipiului București și Adriana Mihaela Roșca, muzeograf, Cabinetul Numismatic și Medalistic, MMB  – propun și interacțiuni moderne prin QR Code care duc la panourile expoziției de pe site-ul Muzeului Universității din București, dar prin și Quizz-uri sau alte provocări. Trecutul, timpul se reflectă în oglindă – nu neapărat de-a-ndoaselea – și ne provoacă la reflecție. 

Expoziția „Figuri universitare și patrimoniu bucureștean. O istorie comună” va fi deschisă în perioada 18 decembrie 2024 – 31 martie 2025.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *