VIDEO Curierul de Râmnic | Mike Godoroja: ”Un artist care nu se mai urcă des pe scenă, începe să capete teamă”

1501 0

Despre Mike Godoroja nu trebuie să spunem multe. Mai ales când el cântă la Brezoi. Brezoiul care organizează un festival de talie international prezentat de același Mike Godoroja. Mike Godoroja și o trupă de ultraprofesioniști, Blue Spirit.

Este un privilegiu să iei interviu unor astfel de profesioniști și dacă acela este Mike Godoroja, cu atât mai mult.

De data asta Mike Godoroja&Blue Spirit au revenit pe scenă după absența covid intr-una din serile Summer Camp Brezoi, organizate de aceiași Robert Schell&Mihai Răzvan Mugescu.

Vă prezentăm în continuare interviul acordat de Mike Godoroja redacției noastre.

Suntem onorați! Mulțumim!

Mult cunoscutul Mike Godoroja… Nu avem ce să facem aicea… În schimb, mi-am schimbat ideea de interviu. Mai spune o dată, Mike, ce ai spus pe scenă: “Noi, artiștii, online…”

Mike Godoroja: Da! Să spun ce am spus pe scenă… Sigur că deja am spus-o într-o relație directă cu publicul. Dar așa, prin intermediul vostru, am să completez puțin. Online și prin orice mijloc de media, un artist poate să se facă auzit, să se facă cunoscut. Poate să își transmită intențiile, proiectele și chiar și ideile. Însă, cel mai important sau, dacă vreau să spun, se împlinește un artist cu publicul împreuna doar când se întâlnesc la spectacol. Nu se poate înlocui asta. și asta am verificat-o în lunile acestea de pandemie. Este o amăgire, este un proces împotriva naturii. Nu s-a realizat nicio stare, efectiv nicio stare… Noi, în fața camerelor și publicul acasă. Dar, am o veste bună. Dacă ne uităm în istoria omenirii, toate nenorocirile au ținut  dar s-au dus. Oamenii, omenirea a revenit exact  la ceea ce este normal pentru ei. Nu s-a schimbat nimic. Nu s-au transformat în roboți oamenii nici în struțocămile, nici n-au trei mâini și șase picioare. Sunt tot la fel oameni care iubesc, suferă și au vise. Ca atare, să nu ne fie frică de această pandemie! Ne-a fost dat în loc de altă nenorocire. Putea fi un război, putea fi orice altceva. O ducem pe asta în spinare cu o teamă, dar în același timp cu încredere pentru că știm că o să fie bine până la urmă. și vreau să mai zic un lucru important. Artiștii care suferă într-adevăr prin lipsa de spectacole au o perioadă și de depresie și o perioadă în care mulți sau unii renunță. Adică, trebuie să spun publicului că, efortul pe care îl fac artiștii este un efort care, aș putea spune, este un efort  care depășește limita umană.În sensul în care ei trebuie să își invingă teama de a se mai urca pe scenă. Un artist care nu se mai urcă des pe scenă, începe să capete teamă. Eu, în seara asta după luni de pandemie, am avut emoții. Așa emoții nu am mai avut decât la facultate, la examene.

CS: Te-am văzut înainte. Când te pregăteai și te-am văzut că erai închis așa…

MG: Da!

CS: Este complicat, într-adevăr, dar este complicat și pentru public. Iți dai seama, publicul ăsta cât te-a așteptat, cât v-a așteptat pe  voi toți artiștii și uite cum au rămas pe ploaia asta mocăneasca care durează de 3 zile. și totuși ei sunt aicea. Asta e cel mai bun răspuns la ce vrea să ne facă pandemia asta. Nu se lasă oamenii! Nu se lasă!

MG: Așa este și omenirea. De fapt când oamenii înseamnă egal speranță. Definiția omului înseamnă speranță.

CS: Vreau să te întreb dacă te pregătești intens pentru la anul, pentru Open  Air Blues Brezoi, pentru festivalul de blues de la Brezoi, de la anul?

MG: Nu mă pregătesc de acum pentru la anul.

CS: Nu, dar ai în vedere?…

MG: Am o veste pentru mine. În primul rând am renunțat să mai fac planuri pe termen lung.

CS: Aoleu!

MG: Vreau să fac planurile acum, pentru ziua de astăzi, să ma bucur de ea. Să fiu pregătit oricând pentru un spectacol. De aceea ne pregătim ca și când am avea un spectacol mâine.

CS: OK!

MG: Și asta este o stare buna. Pentru că nu iți poți face un plan acum.

CS: În realitate, așa e! Nu iți mai poți face planuri.

MG:  Și atunci trăiesc exact așa cum spunea Janice Joplin: “Live your day!” Mă bucur de prietenii mei, mă bucur de muzica mea, mă bucur de parinții mei, de copiii mei, mă bucur de ceea ce mi-a dat Dumnezeu, în fiecare zi. Astea sunt planurile mele!

CS: Mike, tu ești un foarte bun vorbitor și un formator de opinie. și pentru generația mea, ai fost cel care ne-a ținut în fața televizorului  cu emisiunile alea ale tale de ne-ai înnebunit. știm toata lumea ce înseamnă. }tim blues, știm jazz și datorită ție! și, ți-am auzit discursul și anul trecut pe scenă. Cateodată ești foarte acid, căteodată ești elegant. Câteodată te superi, câteodată ești bine dispus. Mi-a plăcut la tine treaba asta,  încerci să te impui peste tot unde ajungi. Nu numai prin cântare, ci inclusiv prin prezentare. Nu mai are rost să mai spun că, dacă prezintă Mike Godoroja înseamnă că e o prezentare la excepțional.

MG: Mulțumesc frumos!

CS: Tu, care ești tobă de jazz și de blues… Ce vreau să te intreb… Înregistrări, album, ai în vedere, pregătești?

MG: Da! Sigur este cum am prezentat și  pe scenă, noi eram  aproape de finalizat cu albumul “ Sunt din România”, pentru a fi lansat în martie sau aprilie. Acesta este obiectivul nostru, dacă vrei să iți răspund corect la întrebare,  cel mai apropiat. și anume să putem știi dacă  îl vom lansa  în toamna sau în primavara următoare. Acest album, care este de fapt un album cu o întindere de trei volume. Este un album care ne surprinde și  pe noi. El cuprinde o serie de colaborări pe care le-am visat. De exemplu este piesa pe care am compus-o pentru Dan Andrei Aldea. și pe care am  lucrat-o împreună cu el.

CS: Care a murit… ”Omul bun” care a murit.

MG: Exact! Sunt piese făcute cu Marius Mihalache. Sunt prelucrări  făcute de mine cu Dorian Pîrvu dupa Rapsodia Română. Niște lucrări făcute strict pe sintetizatoare, cu voci și cor. Adică este o lucrare mai amplă, care va fi și obiectul unor spectacole de anul viitor. Să-ți răspund, pentru  Brezoi de anul viitor, ăsta ar fi planul.

CS: Da da! Foarte tare! Foarte tare! și să… Nu întamplător îi intreb pe toți artiștii ce au de gând să lanseze. Pentru că sper că o să ne inviți și  pe noi la lansare.

MG: Te rog frumos! Bineînțeles!

CS: O să îl intreb pe Mihai Răzvan Mugescu. Că nu există o altă presă care să scrie despre ce se întâmplă la Brezoi,  și în general în lumea muzicală. Noi doi suntem redactorii care scriem despre toate evenimentele artistice… care se desfășoară în orașul și în județul Vâlcea, dar în special în oraș. Suntem prezenți absolut peste tot. și ne- am dat seama că am ajuns să fim singurii.

MG: Asta nu este bine…

CS: Păi, nu este bine! Ce se intamplă cu presa asta?!…Nu îmi dau seama…

MG: Dar, pe de altă parte, nu aș vrea sa intru într-o polemică despre presa, dar…

CS:  Nu! Retoric, am spus eu așa, retoric.

MG: Eu cred  că fiecare își are calea lui și rolul lui. Eu nu pot să spun decât că, ce faceți voi este un bine necesar. și o dată ce întrețineti voi această flacără, încă vom reveni anual. Vor aparea și alții. Există destule subiecte, sau drept  urmare exemplul pe care-l dați voi. Dar, este foarte important ce faceți. Să nu dezarmați, să nu dezarmăm! Este sigur, publicul are nevoie de noi. Ca voi să îi informați. Ca noi să performăm. Asta e!

CS: Da! Este…Vreau să spun așa. Dacă scriem un articol incepe așa: 50 de vizualizări, 100, 150. Dacă luăm un interviu cu Mike Godoroja sau cu alți artiști, sunt 800, 1000, 1500 de vizualizări, uite așa se duc… Lumea are nevoie să afle ce se întâmplă cu artiștii, ce se întâmplă cu ei pe scenă, ce mai au de gând. și, uite așa a crescut și festivalul ăsta de blues, extraordinar de mult. Acest festival ne-a pus  și nouă județul pe harta Europei și a lumii. Altfel, cine să fi auzit de Brezoi și județul Vâlcea?… Uite că acuma au auzit de Brezoi și județul Vâlcea.

MG:  Da! Așa este!

CS: Asta este! De asta sunt așa importante. Si de-asta le-am spus și noi la Râmnicu Vâlcea … : “Măi, noi ce avem acolo?”… Avem așa: două teatre, avem o filarmonică, dar niciun festival.  Și unde sunt? Nu sunt nicăieri!… În schimb, aici ia uite! Toată lumea zice: “Brezoi, Brezoi, Brezoi!”.  Am fost pe la spectacole de jazz, rock si de blues în Bucuresti și am auzit: “Băi, Brezoi, Brezoi, Brezoi!” Bravo, măi! Deci, toată lumea știe de Brezoi. Un prieten de-al meu, directorul ziarului a zis: “Măi, eu sunt din Brezoi.” Nu e din Brezoi… Toată lumea pe el! “ Oooo, ce interesant!”… Asta este!…

MG: Da! Bravo!

CS: Mike, iți mulțumesc foarte mult pentru acest interviu! Ești un om deosebit, foarte de treabă. ți-am văzut și emoțiile, ți-am văzut și duritatea, ți-am văzut și discursul… Mulțumesc foarte mult!

Corina Enache: Va mulțumim foarte mult!

MG: Doamne ajută!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *