#AvemNevoieDeTeatru

774 0

Campania lansată de Teatrul Anton Pann pentru iubitorii teatrului de pretutindeni.

De ceva timp pe pagina de facebook a Teatrului Anton Pann sunt postate povești ale spectatorilor care au fost martori la spectacolele Teatrului Anton Pann. Poveștile lor sunt emoționante. Așa s-a născut campania #AvemNevoieDeTeatru. Până când din nou actorii vor putea urca pe scenă, încât să interacționeze cu publicul iubitor de teatru, credem noi că această campanie este binevenită. Și tu, și eu, și voi, și noi putem să ne scriem povestea legată de teatru, să descriem emoția simțită, cum a fost prima participare la un spectacol, impresia despre actori, experiența ca spectator și alte sentimente pe care le am avut  într-o sală de teatru. În continuare ele vor fi postate pe pagina de facebook a teatrului.

„Trecem prin această perioadă în care se schimbă regulile jocului de la o zi la alta și, pe cât de mult ne dorim să ne reîntâlnim, nu știm când va fi posibil și dacă experiența va fi la aceeași intensitate ca atunci când nu trebuia să punem distanțarea socială pe primul loc. Menirea noastră, indiferent de aceste „reguli” este să menținem vie iubirea față de teatru. Totodată, credem că a sosit momentul în care să vă dăm cuvântul vouă, iubitorilor de teatru, care deseori v-ați aflat în fața scenei, în public.”
Acesta este mesajul pe care Teatrul Anton Pann îl adresează spectatorilor de pretutindeni, în speranța de a aduna cât mai multe povești care să ne facă să nu uităm de acel sentiment unic și vindecător pe care îl ai după ce ești martor al emoției vii, pe scenă. De când au lansat întrebarea, la câteva minute au început să curgă poveștile, prima fiind:

„Prima experiență la Anton Pann se datorează spectacolului CONSTELAȚII. Aveam 16 ani pe-atunci și câțiva prieteni mai mari care frecventau teatrul m-au îndemnat să particip. Mi s-a părut superb! Se ținea in Studio si țin minte cât de tare m-a impresionat sala aia micuță. Toata atmosfera era atât de frumoasă și de intimă, eram în primul rând și puteam să văd fiecare expresie a actorilor; sunetul avea puțin loc sa se propage și le puteam auzi fiecare respirație; iar asta-mi amintea că după spectacol, și ei sunt tot oameni, deși când îi priveam jucând, aveam senzația ca sunt mai presus decât noi toți cei din sală. Faptul că de fiecare dată, actorii au reușit să mă facă să uit că ii știu pe ei în realitate și să îi văd ca fiind personajele pe care le jucau e un lucru minunat și admirabil. Abia aștept să treacă toată nebunia asta și să pot reveni la teatru, să pot să râd din nou cum am râs la ÎN CEALALTĂ CAMERĂ și să mă răvășească din nou spectacole precum FATA DIN MAȘINĂRIE” Spectator
Campania #AvemNevoieDeTeatru face parte dintr-o serie de acțiuni care pregătesc sărbătorirea celor 30 de ani de existență ai Teatrului Anton Pann, eveniment care va avea loc in Decembrie anul acesta. Dacă iubești teatrul și ai o experiență de împărtășit, trimite povestea ta printr-un mesaj privat pe Instagram către @teatrul_anton_pann_ sau printr-un email către proiecte.tap@gmail.com

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *