”Fiecare Copil Merită o Poveste”

2775 0

Biblioteca Publică Locală Pietrari

Un nou proiect ,,Fiecare copil merită o poveste” implementat de Asociația OvidiuRo, în parteneriat cu Dedeman, Kaufland și Fundația Progress va fi organizat de Biblioteca Pietrari în colaborare cu Școala Gimnazială Pietrari și Biroul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Pietrari. Scopul acestui proiect este să oferim copiilor din medii defavorizate, șansa de a descoperi frumusețea cărților și a poveștilor și în dar vor primi o carte.

Știați că, până la 5 ani copiii trebuie să știe până la 100 de povești? Câți dintre ei știu oare?Și, dacă nu știu, ce este de făcut? 50 de biblioteci din țară, cu susținerea Claudiei Șerbănuță din partea Fundației Progress, împreună cu Maria Gheorghiu și puternica echipă a Asociației Ovidiu.Ro, își propun să aducă o ”Insulă de poveste” copiilor din familiile defavorizate din comunitățile noastre.

Astfel, până la sfârșitul acestui an, 10.000 de copii din mediul rural, din întreaga țară, cu vârsta de 4-5 ani, vor participa la sesiuni de lectură cu voce tare organizate de bibliotecari și vor primi o carte pentru acasă. Poate, prima lor carte ”adevărată”! Și tot OvidiuRo, cu sprijinul Kaufland România, a lansat „Punguța cu 2 cărți” – proiect-pilot la care luăm parte și noi, bibliotecarii din țară. Prin acest proiect, 10.000 de copii din familii defavorizate, cu vârsta între 1-2 ani, vor participa la sesiuni de lectură organizate de bibliotecari, primind pentru acasă o Punguță cu două cărți ilustrate, adecvate vârstei antepreșcolare, și o surpriză. De ce? Pentru că ”Fiecare Copil Merită o Poveste” și pentru că noi credem cu tărie că generațiile care vin sunt responsabilitatea noastră, a tuturor, iar o carte în mâinile unui copil reprezintă primul lui pas spre un viitor mai bun.

Este mult, este puțin?! Vom vedea…”Carpent tua poma nepotes / Roadele muncii tale le vor culege nepoții”, zicea un mare învățat! (Vergilius, Bucolica)

“Punguța cu două cărți” la Biblioteca din Pietrari, Vâlcea.

Asociația Ovidiu Roși Kaufland România a lansat „Punguța cu 2 cărți” – un proiect care încurajează lectura începând de la naștere, astfel încât și copiii din familii defavorizate să beneficieze de stimulare cognitivă în primii ani de viață.

Proiectul este implementat la nivel național, cu sprijinul Kaufland România și în parteneriat cu biblioteci și școli din țară, în cele mai sărace comunități rurale și urbane, acolo unde profesorii și bibliotecarii își doresc să susțină proiectul, pe bază de voluntariat.

Obiectivul este ca un număr cât mai mare de copii de 0-3 ani din familii sărace să fie expuși la cărți illustrate adecvate vârstei și, de asemenea, de a discuta cu părinții lor despre importanța educației timpurii, a frecventării grădiniței și a cititului împreună.

Astfel, un număr de 10.000 de copii din familii defavorizate, cu vârsta între 1-2 ani, vor primi pentru acasă o Punguță cu două cărți illustrate și o surpriză, adecvate vârstei antepreșcolare.

În această perioadă, la Pietrari, până la sfârșitul lunii noiembrie, sunt prezentate și distribuite primele kit-uri de cărticele și jucării, urmând ca în luna martie a anului viitor să fie primit un nou set.

Mulțumim părinților și cadrelor didactice care sprijină această inițiativă de promovare a lecturii în mediul rural.

(Crina Popescu-Biblioteca Publică Locală Pietrari).

 Corina Enache

Articole asemănătoare

Pe 20 mai 1388, într-un Hrisov de danie pentru Mănăstirea Cozia al voievodului Mircea cel Bătrân, sunt menționate localitățile, Râmnicu Vâlcea, Călimănești și Orlești

Postat de - 20 mai, 2023 0
1388 | 20 MAI | 2023 𝟔𝟑𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐚𝐭𝐞𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫ă 𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭ăț𝐢𝐥𝐨𝐫 #𝐑â𝐦𝐧𝐢𝐜𝐮𝐕â𝐥𝐜𝐞𝐚, #𝐂ă𝐥𝐢𝐦ă𝐧𝐞ș𝐭𝐢 ș𝐢 #𝐎𝐫𝐥𝐞ș𝐭𝐢,…

Horezu, în istorie

Postat de - 13 noiembrie, 2020 0
Moto:”Aici suntem în mijlocul județului Vâlcea, podoaba mândrei Oltenii și unul dintre cele mai frumoase ținuturi ale țării.” (“România pitorească”…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *