“O vară cu totul neobișnuită am petrecut-o în ’43, după îndelungata convalescență ce a urmat descarcerării mele din clinicile sibiene, când, constrâns de mama (dar mai ales de imperioasele prescripții ale titraților balneologi) am fost trimis la Govora, pentru o cură completă (treizeci de zile cu ape iodurate)[…]
În anii aceia Govora își juca ultima carte de importantă stațiune balneară, în care luxul, strălucirea, se revărsau- deși era război- pe străzi, prin magazine sau hoteluri (“Palace”, “Balneara”), prin parcul public, ce forfoteau de “lume bună”, purcezând din clasele avute, etalând toalete comandate la casele de modă din Viena sau Paris, alături de societatea modestă, cuminte și prosperă a proprietarilor de magazine de pe Calea Moșilor, Lipscani, Șelari sau Văcărești, și a funcționărimii ce locuia în vilele curate, proaspăt văruite, […] căsuțe-vilă ridicate pe strada principală sau pe străduțele ce hoinăreau pe dealurile din împrejurimi- o umanitate vastă venită nu numai să-și vindece metehnele și beteșugurile, dar să se și distreze, mai ales seara, când lumea se înghesuia prin marile restaurante ca să danseze foxtrot (trecuse vremea trăsnită a charleston-ului) pe ritmurile orchestrelor faimoase sosite pentru sezonul estival din Capitală […]
Programul deci mă obliga să fiu prezent la nouă dimineața în “pavilionul” situat pe un platou, în vârful parcului, zidit pe la sfârșitul veacului al nouăsprezecelea de arhitecți străini după modelul stabilimentelor din Karlsbad sau Baden-Baden […]
După încheierea procedurii ieșeam cu pași mărunți pe aleea cu castani bătrâni ce garnisea stabilimentul, mă odihneam un timp la soare pe o bancă, citind o carte (mă pasiona la vremea aceea Balzac și lumea sa exorbitantă), apoi prindeam curaj și coboram prin parc […], mă sprijineam temeinic pe bastonul cu vârf de cauciuc, mai făceam o haltă în gura parcului, unde se stabilise un individ cu ochelari prismatici și barbă în dezordine care făcea fotografii cu un aparat greoi, vetust, fixat pe trei picioare, însoțit de un câine lup enorm și fioros și negru ca tăciunele.
“Nu vă fie teamă, nu mușcă, domnișorilor”,îi asigura pe puștii – un fel de Dl. Goe redivivus – îmbrăcați în straie albe, de vară, cu papion și freza dată cu briliantină, care-și trăgeau mămicile de fustă, smiorcăindu-se că vor să fie nemuriți în poză. După care traversam șontâc-șontâc orașul pe strada principală, strecurându-mă ferit de lumea spilcuită ce mișuna prin magazine în căutarea unor cadouri sau suveniruri cu specific govorean. […]
Petrecerea la băi mi-a fost folositoare – în toamnă m-am simțit mai bine și am aruncat bastonul.”
Constantin Mateescu- “Cuibul de barză”
Credit foto: imagoromaniae.ro
