Guvernul a adoptat prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile!

1117 0

Guvernul a adoptat, joi, 8 aprilie, prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 13 aprilie.

Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei va fi permisă, în perioada 1 mai-2 mai 2021, de Paște, în intervalul orar 20.00 – 5.00, fiind noaptea de Înviere. Aceeași măsură s-a luat și pentru perioada 8 – 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00, când are loc sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramadan. În acest fel, enoriașii vor putea participa la slujbele religioase.

În zilele de 23 aprilie – Vineri înainte de Sărbătoarea Floriilor și 30 aprilie – Vinerea Mare, înainte de Paște, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5.00 – 20.00. Între orele 20.00 – 5.00, operatorii economici pot desfășura doar activitate de livrare la domiciliu.

Structurile turistice din stațiunile de pe Litoralul Mării Negre își vor putea desfășura activitatea cu cel mult 70% din capacitatea maximă de cazare, cu respectarea normelor de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Toate celelalte măsuri de protecție sanitară sunt menținute pe perioada stării de alertă, pentru a proteja sănătatea populației și pentru prevenirea răspândirii virusului.

Textul integral şi anexele:

HOTĂRÂRE nr. 22 din 08.04.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi aprobarea listei ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în contextul pandemiei de COVID-19

Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 06.04.2021, realizată la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, luând în considerare propunerile Institutului Naţional de Sănătate Publică referitoare la ţările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în contextul necesităţii menţinerii condiţiilor socio-economice necesare desfăşurării activităţilor specifice economiei naţionale, concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 9 ali
n. (1), art. 32 alin. (2), art. 37, art. 38 alin. (14), art. 41, art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) şi (3), art. 45 alin. (1) şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 4 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic şi ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.04.2021.

Art.2 – Măsurile de prevenire şi control a infecţiilor generate de virusul SARS CoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 13.04.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa nr.1.

Art.3 – Se aprobă lista ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexa nr. 2.

Art.4 – Anexa la Hotărârea nr. 9 din 11.02.2021 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, modificată prin Hotărârea nr. 21 din 02.04.2021, se modifică şi se înlocuieşte cu lista prevăzută în anexa nr. 2.

Art.5 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU

*** Anexa nr. 1 la HCNSU nr. 22 din 08.04.2021

MĂSURI DE PREVENIRE ŞI CONTROL A INFECŢIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ

  1. Se menţine coordonarea operaţională a serviciilor de ambulanţă şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă de către inspectoratele judeţene/Bucureşti-Ilfov pentru situaţii de urgenţă, iar coordonarea poliţiei locale de către Direcţia generală de poliţie a Municipiului Bucureşti/inspectoratele judeţene de poliţie se realizează în condiţiile art. 521 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
  2. Se menţine obligativitatea asigurării continuităţii activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile şi obligativitatea stabilirii programului de lucru al angajaţilor cu avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
  3. Se menţine obligaţia furnizorilor de servicii sociale de tip rezidenţial de a-şi organiza programul în funcţie de contextul epidemiologic existent la nivel local şi cu respectarea normelor în vigoare privind legislaţia în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată şi desfăşurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autorităţile competente.
  4. Se menţine obligaţia desfăşurării în regim permanent a activităţii tuturor centrelor operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate temporară, precum şi a Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi a centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei.
  5. Se consideră necesară menţinerea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, la locul de muncă, în spaţiile comerciale, precum şi în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
  6. Se propune menţinerea posibilităţii izolării şi carantinării în condiţiile art. 7, 8 şi 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
  7. Se propune menţinerea testării săptămânale, prin grija direcţiilor de sănătate publică, a personalului de îngrijire şi asistenţă, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.
  8. Se consideră necesară menţinerea interdicţiilor privind organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit punctelor 09-25.
  9. Se propune menţinerea interdicţiei desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
  10. Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii.
  11. Competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.
  12. În condiţiile pct. 10, se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.
  13. Activităţile instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, a instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se desfăşoară numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii.
  14. În condiţiile pct. 13 organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.
  15. În condiţiile pct. 13 organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-în sunt permise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.

  1. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
  2. În condiţiile pct. 16, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV 2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate, fiind interzisă participarea persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.
  3. Se propune menţinerea interdicţiei activităţilor recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.
  4. Este permisă desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane.
  5. Se propune menţinerea interdicţiei organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
  6. Se propune menţinerea organizării de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 25 de persoane în interior şi de maximum 50 de persoane în exterior şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.
  7. Se propune menţinerea organizării şi desfăşurării activităţilor specifice instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, doar sub supravegherea unui medic epidemiolog.
  8. Se propune menţinerea organizării şi desfăşurării activităţilor specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară.
  9. Se propune menţinerea organizării de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri:
    a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
    b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;
    c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;
    d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;
    e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
  10. Se propune menţinerea interdicţiei de circulaţie în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
  11. Se propune menţinerea interdicţiei de circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei fără restricţii, în toate localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 4 la 1.000 de locuitori, în intervalul orar 22,00 – 05,00.
  12. Se propune menţinerea interdicţiei de circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei fără restricţii, în toate localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, în intervalul orar 2200-0500 pentru zilele de luni-joi şi în intervalul orar 20,00-05,00, pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000
    de locuitori şi intră în vigoare măsura prevăzută la pct. 26.
  13. Se propune menţinerea interdicţiei de circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei fără restricţii, în toate localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, în intervalul orar 20,00-05,00, pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori şi intră în vigoare măsura prevăzută la pct. 27.
  14. Sunt exceptate de la interdicţiile prevăzute la pct. 26, 27 şi 28 deplasările efectuate pentru următoarele motive:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
    b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
    c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
  15. La verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la pct. 29 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere.
  16. La verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la pct. 29 lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
  17. Declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la pct. 30 şi 31, trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
  18. În perioada 01.05-02.05.2021 se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 20,00-05,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.
  19. În perioada 08.05.2021 – 09.05.2021 se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 2000-0500, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.
  20. Se propune menţinerea interdicţiei intrării pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor, cu următoarele excepţii:
    a) membri de familie ai cetăţenilor români;
    b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;
    c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii Europene;
    d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
    e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora care îi însoţesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
    f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;
    g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
    h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid, precum şi persoane returnate în baza acordurilor de readmisie;
    i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;
    j) străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfăşurată în străinătate;
    k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri, personal navigant maritim şi fluvial;
    l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii;
    m) membrii echipelor de filmare a producţiilor cinematografice sau audiovizuale, personalul tehnic şi artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relaţii contractuale dovedite sau a unor documente justificative.
  21. În absenţa unor reglementări contrare la nivel naţional, măsura stabilită la pct. 35 nu se mai aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor originari din sau rezidenţi în state terţe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către Uniunea Europeană.
  22. Se poate institui carantina zonală în condiţiile art. 7 şi 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
  23. Se propune menţinerea competenţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de a adopta măsuri de suspendare a zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre şi dinspre ţările cu risc epidemiologic ridicat, care au fost stabilite prin hotărâre a Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă la propunerea Institutul Naţional de Sănătate Publică.
  24. Sunt exceptate de la prevederile pct. 38 următoarele categorii de zboruri:
    a) efectuate cu aeronave de stat;
    b) de transport marfă şi/sau corespondenţă;
    c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă;
    d) pentru căutare-salvare sau de intervenţie în situaţii de urgenţă, la solicitarea unei autorităţi publice din România;
    e) având drept scop transportul echipelor de intervenţie tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliţi în România;
    f) aterizări tehnice necomerciale;
    g) de poziţionare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;
    h) tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
    i) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetăţeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;
    j) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetăţenilor români, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Afacerilor Externe;
    k) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuţi în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi (‘Green Lanes’) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale – C(2020) 1897, din 23.03.2020, din România către alte state şi din alte state către România, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al autorităţii competente din statul de destinaţie.
  25. Se propune menţinerea interdicţiei efectuării transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi.
  26. Se propune menţinerea închiderii temporare, totale sau parţiale, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:

41.1 la frontiera româno-ungară: Carei, judeţul Satu Mare.

41.2 la frontiera româno-bulgară:
a) Lipniţa, judeţul Constanţa;
b) Dobromir, judeţul Constanţa;
c) Bechet, judeţul Dolj (cu excepţia traficului de marfă).

41.3 la frontiera României cu Republica Moldova: Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani;

41.4 la frontiera româno-sârbă:
a) Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin;
b) Vălcani, judeţul Timiş;
c) Stamora-Moraviţa, judeţul Timiş – feroviar (cu excepţia traficului de marfă);
d) Lunga, judeţul Timiş;
e) Foeni, judeţul Timiş.

  1. Se propune menţinerea desfăşurării programului cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi doar în intervalul orar 06,00-22,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06,00-22,00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.
  2. Se propune menţinerea desfăşurării activităţii restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi doar în intervalul orar 06,00-22,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi doar în intervalul orar 06,00-22,00 dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.
  3. Măsurile prevăzute la pct. 42 şi 43 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care
    sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
  4. În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 42 şi 43 este restricţionată sau închisă, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
  5. Operatorii economici prevăzuţi la pct. 42 şi 43 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
  6. Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în
    exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 44, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
  7. Se propune menţinerea interdicţiei de desfăşurare a activităţii în baruri, cluburi şi discoteci.
  8. Se propune menţinerea măsurii ca operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 05,00 – 21,00.
  9. Prin excepţie de la prevederile pct. 49, se propune ca, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 05,00-18,00 pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori, iar măsura stabilită la pct. 49 se aplică pe toată durata săptămânii.
  10. Prin excepţie de la prevederile pct. 49, se propune ca, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 0500-1800 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă scade sub 7 la 1.000 de locuitori şi se aplică măsura stabilită la pct. 50.
  11. Prin excepţie de la prevederile pct. 50 şi 51, se propune ca, în zilele de 23.04.2021 şi 30.04.2021 operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 05,00-20,00.
  12. Prin excepţie de la prevederile pct. 49, 50 şi 51, în intervalul orar 21,00-05,00, respectiv 18,00-05,00 operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
  13. Prin excepţie de la prevederile pct. 49, 50 şi 51, în intervalul orar 21,00-05,00, respectiv 18,00-05,00 unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone, îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
  14. În interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum şi a activităţii barurilor, cluburilor şi discotecilor.
  15. Se propune ca transportul aerian să se desfăşoare în continuare cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport şi aeronavelor, procedurile şi protocoalele din interiorul aeroporturilor şi aeronavelor, regulilor de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului aerian, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
  16. Se propune ca transportul feroviar să se desfăşoare în continuare cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor şi garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
  17. Se propune ca transportul rutier să se desfăşoare în continuare cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
  18. Se propune ca transportul naval să se desfăşoare în continuare cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia navelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul şi modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului naval, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
  19. Se propune ca transportul intern şi internaţional de mărfuri şi persoane să se desfăşoare în continuare, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
  20. Se menţine suspendarea activităţii operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii:activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri.
  21. Se menţine suspendarea activităţii operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
  22. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.
  23. Se propune menţinerea obligaţiei pentru instituţiile şi autorităţile publice, operatorii economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
  24. Se menţine obligaţia ca activitatea la nivelul cabinetelor stomatologice şi unităţilor sanitare non-COVID, să se desfăşoare numai în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.
  25. Se menţine obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al ministrului sănătăţii, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea.
  26. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Măsurile se stabilesc pentru unităţile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.
  27. Se menţine obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.
  28. Se menţine obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.
  29. Se menţine limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, dispuse în următoarele localităţi/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă sau sunt situate pe litoralul Mării Negre:

70.1. Azuga, Buşteni şi Sinaia din judeţul Prahova;

70.2. Băile Tuşnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din judeţul Harghita;

70.3. Borşa şi Cavnic din judeţul Maramureş;

70.4. Poiana Braşov, Predeal şi Bran din judeţul Braşov;

70.5. Sovata din judeţul Mureş;

70.6. Vatra Dornei din judeţul Suceava;

70.7. Voineasa din judeţul Vâlcea;

70.8. Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din judeţul Caraş Severin;

70.9. Arieşeni din judeţul Alba;

70.10. Durău din judeţul Neamţ;

70.11. Novaci-Rânca din judeţul Gorj;

70.12. Păltiniş din judeţul Sibiu;

70.13. Stâna de Vale din judeţul Bihor;

70.14. Straja din judeţul Hunedoara;

70.15. Constanţa, Cap Aurora, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla, Jupiter, 2 Mai, Vama Veche, Zona Mamaia Nord, Mamaia Sat, Mangalia, Neptun-Olimp, Saturn, Techirghiol, Năvodari şi Venus din judeţul Constanţa.

  1. Se menţine obligaţia ca activitatea în creşe şi after-school-uri, să se desfăşoare numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.
  2. Se menţine permiterea în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ a activităţilor didactice şi a altor activităţi specifice precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii.
  3. Se propune ca la apariţia a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor să fie instituită măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locaţie se asigură, de către unitatea de învăţământ responsabilă, cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.
  4. Se propune menţinerea suspendării activităţii târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice.
  5. În vederea limitării răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a celor volante, se desfăşoară în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.
  6. În vederea limitării răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, utilizarea pârtiilor şi/sau a traseelor de schi pentru agrement, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii operatorilor economici care le exploatează/întreţin se fac în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.
  7. Se propune menţinerea obligaţiei de organizare a programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru toţi angajatorii la care specificul activităţii permite această desfăşurare a muncii.
  8. În vederea evitării aglomerării transportului public, în situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, se propune menţinerea obligaţiei de organizare a programului de lucru de către angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.
  9. Prin incidenţa cumulată la 14 zile se înţelege incidenţa cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi şi a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la cifra reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de referinţă, comunicată comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale judeţene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 16,00. Cifra comunicată de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date prin structurile teritoriale judeţene este utilizată ca referinţă pentru întreaga perioadă de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate şi se transmite şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
  10. Zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou confirmate, gestionate în aplicaţia ‘corona-forms’, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va prezenta automat, la ora 10:00, pe platforma ‘alerte.ms.ro’ rezultatul calculului ratei de incidenţă conform formulei de la pct. 79.
  11. Constatarea încadrării în limitele de incidenţă cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează în maxim 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pe baza analizelor prezentate de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
  12. Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenţă, incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile, astfel cum este calculată potrivit dispoziţiilor pct.79, şi prezintă comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.

*** Anexa nr. 2 la HCNSU nr. 22 din 08.04.2021

Lista ţărilor/zonelor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat, conform Hotărârii nr. 22 din 08.04.2021 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

Zona Galbenă (carantina la domiciliu/locaţia declarată pentru 14 zile)

Stat/Zona/Teritoriu /Rata de incidenţă cumulată la 100.000 locuitori*

Curacao – 2452.8
Bonaire, Saint Eustatius and Saba – 1334.8
San Marino – 1216.1
Ungaria – 1117.9
Uruguay – 1029.0
Estoni – 1007.3
Polonia – 988.8
Serbia – 960.6
Iordania – 928.3
Bermuda – 915.3
Wallis and Futuna – 907.0
Andorra – 900.5
Muntenegru – 853.4
Aruba – 825.2
Cehia – 808.7
Franţa – 801.9
Bahrain 754.3
Suedia – 739.2
Bulgaria – 713.2
Macedonia de Nord – 710.7
Bosnia and Herzegovina – 674.9
Slovenia – 673.1
Kosovo – 638.8
Cipru – 618.8
Isle of Man – 611.5
Liban – 585.1
Olanda – 571.7
Turcia – 569.9
Palestina – 555.2
Croatia – 551.4
Belgia – 550.6
Seychelles – 504.4
Republica Moldova – 497.1
Chile – 494.4
Austria – 491.5
Italia – 489.4
Monaco – 471.5
Luxemburg – 470.2
Ucraina – 461.0
Brazilia – 454.5
Puerto Rico – 440.5
Armenia – 435.1
Kuweit – 423.1
Africa de Sud** – 23.8

* (date publicate de ECDC joi, 8 aprilie 2021, pentru perioada 22 martie – 04 aprilie 2021)
** urmare a detecţiei circulaţiei în populaţia umană a unor variante de virus Sars Cov 2 cu transmitere mai ridicată.

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *