Ion Heliade Rădulescu s-a născut în Târgovişte, din părinţii Ilie Rădulescu şi Eufrosina, născută Danielopol. La început învaţă greceşte, precum era obiceiul pe atunci, apoi şi româneşte. Este ajutat de călugărul Naum Rîmniceanu. Între anii 1815-1818, studiază la şcoala grecească Schitu Măgureanu, iar între anii 1818-1820 trece la şcoala românească de ingineri hotarnici de la „Sfântu Sava”, care a fost deschisă de dascălul şi ardeleanul Gheorghe Lazăr.
Între anii 1820-1821, Gheorghe Lazăr îl reţine la Sfântu Sava. Şcoala Sfântu Sava, între anii 1822-1827, este întărită şi susţinută de către Ion Heliade Rădulescu, care devine coordonatorul ei, directorul ei, deci este continuatorul lui Gheorghe Lazăr. Tot în această perioadă, mai exact în anul 1823, o cunoaşte pe Maria Alexandrescu, care devine iubita lui şi, în cele din urmă soţia sa. Noua familie a avut doi copii, fată şi băiat, botezaţi în tradiţia antică Virgilia şi Virgiliu, care s-au prăpădit de mici, având mari repercusiuni asupra familiei. Soţia era foarte geloasă pe soţul ei, întrucât acesta, din spusele unora, ar avea legături şi cu alte femei. Acestea se pot desprinde din scrierile criticului, istoricului literar şi prozatorului român George Călinescu (membru al Academiei Române) cu privire la locotenentul Zolic de la Revoluţia de la anul 1848 din Ţara Românească, care ar fi fost „fiu vitreg al lui Eliad”. În anul 1827, Heliade înfiinţează împreună cu Dinicu Golescu „Societatea literară”. În anul următor, 1828, s-a impus ca lingvist prin editarea „Gramaticii româneşti” prin care arată şi propune simplificarea alfabetului chirilic de la 43 de semne, la 30 de semne. În anul 1829 editează la Bucureşti prima gazetă românească „Curierul românesc”. Scrie între anii 1835-1836 „Gazeta Teatrului” anul 1836 – „Muzeul Naţional” – între anii 1836-1847 – „Curierul de ambe sexe” – revistă ce cuprinde lucrări ale unor scriitori români, dar şi străini. În anul 1833, împreună cu Ion Cîmpineanu (mare boier, care în timpul Revoluţiei de la 1848 a pactizat cu marea boierime, şi-a adus contribuţia la Independenţa României etc.) înfiinţează „Societatea Filarmonică Română”. Începând din anul 1836, Ion Heliade Rădulescu începe să se afirme şi ca om politic. Odată cu izbucnirea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, Ion Heliade Rădulescu face parte din conducerea ei, citeşte Proclamaţia de la Islaz, face parte din guvernul provizoriu, ca ministru, membru în locotenenţa domnească alături de N. Golescu şi Cristian Tell. După ce revoluţia a fost înăbuşită, Ion Heliade Rădulescu s-a refugiat în Franţa, la Paris. Publică acolo, „Epistole şi acte ale oamenilor mişcării române din 1848”, „Biblicele sau notiţe istorice, filozofice, religioase şi politice asupra Bibliei”. În anul 1854, este trimis de Înalta Poartă la Şumla, ca „reprezentant al naţiei române” pe lângă Omer Paşa. Este numit bey (titlu dat de turci domnilor ţărilor româneşti) datorită poziţiei sale favorabile faţă de Poarta Otomană. În anul 1859, tipăreşte Biblia sacră ce cuprinde Vechiul şi Noul Testament, tot în acest an 1859 reuşeşte să se întoarcă definitiv în ţară. A luptat şi şi-a adus contribuţia la unificarea celor două ţări româneşti: Ţara Românească şi Moldova formează noul stat naţional român – România. În anul 1860 publică Literatură, Critică şi poezii inedite. În anul 1861 scrie şi apare „Prescurtare de Istoria Românilor” sau „Dacia şi România”. În coloanele „Tribunei Sibiului” a scris şi marea epopee naţională intitulată „Mihaida” care cuprinde două cânturi. Cântul I cuprinde invocarea către Muză şi investirea lui Mihai Viteazu şi versurile:
„Mihai cel Mare, domnul românilor şi fală!
P-acela cânt, s-ajută să bucin a lui fapte.
Mult s-a luptat eroul cu braţul şi cu mintea:
Multe nevoi învinse, varii nemici d-afară
Şi mai fatali dinântru, şi soartea ne-mpăcată
Pare c-o abătuse din lupta prelungită,
Parcă-şi aflase omul s-o-nveţe să respecte
O naţie celebră.”.
În cântul al doilea, în care se pune la cale războiul împotriva turcilor şi alegerea lui Mihai, I.H. Rădulescu scrie:
„Onoare de oşteni
Ce semăna eroul, o, Muză Sinaită
Ce-ncorporaşi întruna poporul Israel,
Dând naţiei un nume, un suflet ş-o viaţă?
Fiinţă muritoare pe Mihail-arhangel
Nu l-a văzut vreodată cu sabia de flăcări;
În mijlocul de angeli când jură-n cer credinţă
Şi curăţă-empireul de împiile duhuri.
Imaginaţi acuma pe Mihail al nostru,
Cu gladiul în mână între române piepturi,
Că jură răzbunare şi curăţirea ţării
De crimele păgâne, şi veţi putea-nţelege
Cereasca curăţire, pe cât poate icoana
Material aduce ideea spirituală.
Păstorul ia în mână făclie arzătoare,
Şi-ntr-însul intră spiritul cel dătător de viaţă
Popoarelor căzute.”.
În anul 1863, Ion Heliade Rădulescu este pensionat. În anul 1866 se creează „Societatea Academică Română” care, în anul următor 1867 este condusă de preşedintele ei, Ion Heliade Rădulescu – anul 1868 – Curs întreg de poezie generală – anul 1869 – „Echilibru între antiteze sau spiritul şi materia” – anul 1870 – „Principii de ortografie română”. Mihail Kogălniceanu îl considera „cel mai bun poet al Ţării Româneşti”, Haşdeu îl socotea „părinte al literaturii române”, iar George Călinescu care are cea mai comprehensivă analiză asupra operei sale afirmă că după Dimitrie Cantemir (1673-1723 – cărturar, consilier al lui Petru I al Rusiei, enciclopedist) este „a doua personalitate a literaturii române”. I.H. Rădulescu a fost un mare profesor, luptă pentru abolirea „regimului fanariot”, înfiinţează nenumărate şcoli în limba română în capitalele judeţelor; ca profesor predă aritmetica, geometria, geografia, gramatica, algebra, istoria, stilistica, botanica, logica. În anul 1872, la 27 aprilie, încetează din viaţă în Bucureşti (strada Polonă nr. 20).
Înmormântarea a fost bine organizată de familie şi autorităţi. S-a stins după spusele lui Eminescu, „una dintre cele mai ilustre glorii naţionale, marele scriitor, poet şi prozator, marele filolog şi filozof, părintele literaturii române, sufletul revoluţiei de la 1848 şi autorul nemuritoarei programe prin care s-au proclamat drepturile omului şi s-au regenerat toate stările societăţii române”. A fost înmormântat în cimitirul din curtea bisericii Mavrogheni. Trebuie să amintesc tuturor românilor că la moartea sa, Bogdan Petriceicu Haşdeu (1838-1907) – mare lingvist, istoric şi scriitor român, cu idei înaintate în ceea ce priveşte cultura naţională, membru al Academiei Române, a rostit un memorabil discurs: „Ion Heliade Rădulescu a învins toate, căci a făcut toate de la abecedar până la filozofie, de la tipografie până la teatru, de la gazetă până la epopee; Nu este aproape nici o ramură a cunoştinţelor umane în care să nu-şi fi înfipt vârful condeiului”. Şapte ani mai târziu, la propunerea aceluiaşi Haşdeu şi a lui Alexandru Odobescu, Academia va institui un premiu acordat celei mai bune disertaţiuni în care se va studia activitatea literară şi pedagogică a lui Ion Heliade Rădulescu, iar peste alţi doi ani (1881) s-a inaugurat statuia din Piaţa Universităţii. Cu acest prilej, istoricul Vasile Maniu va spune şi va înregistra „cu legitimă mândrie, această însufleţire naţională, în analele propriei sale vieţi în care începuturi şi destinuri a lucrat ca preşedinte şi ca un puternic factor, bărbatul generaţiunii noastre şi al viitoarelor generaţiuni”.
(Sursa: Tribuna)
Corina Enache