Virgil Pirvulescu a fost ales preşedinte al PNL Râmnicu Vâlcea

702 0

Viceprimarul Virgil Pirvulescu a fost ales preşedinte al PNL Râmnicu Vâlcea, vineri, 26 iunie, în cadrul Comitetului de Coordonare Local al PNL Râmnicu Vâlcea, în cadrul căruia a fost stabilită noua componență a Biroului Politic Local.

Acesta a mulţumit celor prezenţi, prin următorul mesaj: “Vreau să vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o pentru a deveni președintele organizației PNL Râmnicu Vâlcea.

Eu, ca mulți alți colegi, am intrat în Partidul Național Liberal nu pentru funcții, ci pentru a face o schimbare.

Împreună cu echipa le vom arăta cetățenilor bunele noastre intenții și că dezvoltarea municipiului este pe primul plan.

De aici începem să construim. Vă invit pe toți să vă implicați pentru dezvoltarea orașul nostru!”

 

În cadrul aceluiaşi Comitet de Coordonare Local al PNL Râmnicu Vâlcea, Cezar Bulacu a fost ales Prim-Vicepresedinte al organizației municipal. “Pentru acest lucru trebuie să le multumesc celor care au avut si au încredere in mine! Vin în fața voastră astăzi în calitate de membru în biroul filialei Râmnicu Vâlcea și consilier local al orașului nostru. Dar cel mai important, ca membru al acestui partid de aproape 12 ani. Am ajuns aici alături de voi, împreună cu voi, și așa voi rămâne. Am trăit momente grele, dar și frumoase. Am avut campanii pierdute și victorii spectaculoase, iar toate acestea ne-au apropiat și ne-au făcut să fim uniți.

Am primit și primesc des întrebarea “De ce aleg politica? De ce aleg viața de partid? De ce la Vâlcea?” Pentru că îmi place. Îmi place această echipă, îmi place această familie liberală, îmi place să simt că în fiecare zi, aceștia sunt oamenii alături de care muncesc să facem o viață mai bună aici – acasă – la Vâlcea“!

La rândul său, Radu Proteasa a fost mandatat in funcția de Prim-Vicepreședinte al BPL Râmnicu Vâlcea. “Este o funcție politică importantă, de mare responsabilitate, iar acest lucru vine ca o confirmare a faptului că reforma pe care am început-o alături de colegii mei în administrația publică locală este necesară și trebuie continuată. Mă voi implica activ in coordonarea activității politice pentru că îmi doresc o organizație Municipală puternică, organizată, cu o conducere transparentă și apropiată de membri.Ţ

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *