De ce s-ar opune cineva revigorării Govorei, ca stațiune balneo?

1412 0

Scurt istoric
Primarul localității Băile Govora, Mihai Mateescu, se zbate de mult timp pentru ca localitatea sa să redevină atrăgătoare din punct de vedere balneo-turistic, să se alăture șiragului de stațiuni cu potențial bogat, de care dispune Vâlcea. Cândva, Govora era la în topul celor mai atrăgătoare, vânate și bine cotate localități, pentru multiplele beneficii de ordin terapeutic. Oameni simpli, vedete, turiști străini se programau din timp pentru un sejur de câteva zile. Spațiile de cazare erau suprasolicitate și particularii completau oferta, cu camerele puse la dispoziție, pentru cazare. Străzile, aleile, parcul, toate erau pline de lume veselă, pestriță, gureșă, sosită la odihnă și tratament. Pavilioanele cu băi, Pavilionul central, cabinetele medicale de la Palace sau de la actualul Hotel Belvedere nu mai făceau față sesiunilor de proceduri. Totul era viu, oamenii plecau acasă mai sănătoși și mai bine dispuși.
Lucrurile au degenerat crunt după 1989, din pricina indolenței și a unor interese, zic unii. Ca și la Herculane, baza de tratament a ajuns la fier vechi, prin acoperișurile unor clădiri ridicate de celebri arhitecți, ies copacii, viu este doar parcul și clădirile reabilitate, iar eforturile edilului, cu concursul consilierilor locali raționali, au făcut ca Govora sa reînvie, să arate decent și curat, însă, până la strălucirea de altă dată, mai este cale lungă. Mai notăm și cele câteva investiții făcute de particulari.
Cum ar putea reînvia Govora, din punct de vedere balneologic? Simplu. Primarul Mateescu vrea să recreeze baza de tratament, care să fie nu particulară, ci, de stat. A început să se zbată, făcând proiectul și trimițându-l la diverite instituții, ministere și foruri. A ajuns chiar și la Președinția României. Bineînțeles că au existat piedici și ghinioane. Interesul balnear ar trebui să fie primordial. Primăria a organizat la un moment dat un summit pe turism balnear, cu participare internațională, cu 22 de state și 122 de persoane și prestatori de servicii în domeniu.
Ministerul Sănătății, prin Institutul National de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie a fost receptive la propunerea govorenilor. S-a solicitat spațiu pentru crearea unui viitor centru medical și INRMFB i s-a pus la dispoziție clădirea fostei școli primare, Creșa – Grădiniță Horia, Cloșca și Crișan, nefuncțională de ani buni, cu terenul aferent. Primăria a întocmit un referat de aprobare a trecerii locației, din domeniul public al Govorei, în proprietatea și administrarea statului român. Institutul a fost perfect de acord. Ar urma să se creeze încă 43 de posturi pentru personal medical și administrativ și numeroase cabinete medicale, rezerve, săli de tratament și alte spații. Ca resurse naturale de tratament, în cura balneară, există beneficiul existenței ape lor minerale de mare concentrație – iodurate, bromurate, sulfuroase, clorurate, sidice, hipertone, bicarbonatate, calcice; există un climat temperat, ideal pentru curele de tratament, plus cadrul natural superb și liniștea atât de necesară.
Foarte importante vor fi specialitățile și procedurile: băi galvanice, aparatele de terapie cu câmpuri de înaltă frecvență, terapie Laser, aparate unde de șoc, drenaj limfatic, aplicații de termoterapie, și nu în ultimul rând, 3 camere hiperbarice, care nu au egal. Primarul mateescu afirmă că prima camera hiperbarică din România a fost la Govora, dar, din păcate, nu mai există.
Paradoxal, dar înțelegem că o parte din consilierii locali din Govora se opun realizării acestui centru medical extraordinar, lucru ce ni se pare de neînțeles și lipsit de logică. Finanțarea centrului, a salariilor și a funcționării ar urma să fie asigurată de către stat. Probabil, în ultima ședință de consiliu local din această lună se va decide dacă Govora ar putea redeveni ce a fost, sau nu.

Pledoarie pentru viitorul Centru de Recuperare Medicală Balneară

“Un MEDIC cu o vastă experiență încearcă să lumineze mințile acelora care se opun funcționării unui Centru de Recuperare Medicală Balneară la Băile Govora!
Aștept, cu interes, din partea acestor consilieri din opoziție, Raportul de activitate după un an de mandat! Campania electorală s-a terminat! Acum, sunteți plătiți din banii govorenilor să luptați pentru binele orașului Băile Govora!
Prin ce proiecte ați îmbunătățit viața govorenilor?!
Vreau să scriu astăzi in mod special, pentru aleșii locali din statiunea Băile Govora, dar și pentru locuitorii acestei minunate stațiuni.
1.016.449 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), până la 15. 04. 2021, pe teritoriul României.
O cifră, poate care, pentru sceptici nu reprezintă nimic, dar….
Știți âți dintre ei au nevoie multe luni, poate ani, de RECUPERARE? Din păcate, numărul persoanelor care rămân cu sechele după această boală, este din ce in ce mai mare.
Incă nu este foarte bine știut ce trebuie făcut, dar cu siguranță trebuie inceput și știu, că, da sunt deja făcute protocoale medicale de recuperare post covid și in stațiunile balneare. Recuperarea de fapt nu inseamnă numai postcovid, am uitat de toate celelate boli cronice care necesită recuperare și care, ele nu au dispărut ci doar au fost neglijate și din acest motiv poate s-au agravat.?
Dintotdeauna, când spuneai Bîile Govora, știai că acolo se face tramanent balnear de recuperare medicală. Aâi uitat că la Govora se trata dintotdeauna astmul, bronșitele, silicoza, laringitele, sinuzitele, etc.? Nu avem voie să uităm, să neglijăm sau să fim ignoranți cu acesta stațiune, care reprezintă un mare bulgăre de aur pentru terapia balneară. Sunt studii, declarații ale pacienților care demonstrează că după tratament, boala nu a mai evoluat, exacerbările au fost mult mai reduse iar tratamentul medicamentos, redus. Aș putea scrie o carte cu beneficiile Govorei, dar toate aceste informații , se gasesc deja.
Văduceți aminte cum, nu se găsea niciun loc de cazare, iar rezervările se făceau cu un an inainte?
Apreciez inițiativa Primăriei de a se inființa o secție exterioară a Institutului de recuperare medicală, asemenea celei de la Slănic Moldova și cred că nu există niciun impediment să nu se realizeze. Eu vreau să cred că in această situație trebuie să primeze rațiunea, interesul public și nimic altceva. In acest fel, GOVORA ar putea reveni printre stațiunile renumite, recunoscute și apreciate.
Imi ofer disponibilitatea de a colabora și de a acorda consultanță de specialitate , astfel ca procesul să nu mai sufere intarziere, fiindcă, este vorba de sănatăte și nu de altceva. Eu personal nu am nici un interes decât ca, stațiunea- oraș unde am copilărit, să redevină ceea ce a fost.
Dacă nu facem acum ce trebuie , o să fie prea târziu.
Credeti că ar trebui o consultare publică? Se poate face dar, eu vreau să cred că deja se știe rezultatul: toți locuitorii acestui oraș vor dori acest lucru: revigorarea stațiunii, iar una dintre pârghii, fiind această secție de spital.- Rodica Costinea”
K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *