Prundeniul are șanse serioase să ajungă stațiune viti-vinicolă 

1351 0

De când, la conducerea Prundeniului se află primăriţa social-democrată Cristina Munteanu, există premisele ca, localitatea să devină prima staţiune cu specific viti-vinicol din judeţul nostru.  

În prezent există mai multe crame și pensiuni cu specific, în localitate, la care se adaugă alte trei în fază de proiect. 

Astfel, cu cele deja existente și cu cele ce se vor adăuga în curând, primăria ar putea începe demersurile pentru obţinerea atestării în domeniul turismului viticol. 

Primărița își dorește ca Prundeniul să devină o localitate independentă economic, cu un buget propriu de dezvoltare, astfel că, atragerea de investitori este o prioritate. 

Pare incredibil, dar, o treime din localitate este formată din orășeni care au ales viața la țară. Partea bună este că, oamenii au parte de toate condițiile necesare unui trai decent. Drumuri, apă, gaze, canalizare. Instituția dispune de 50 de hectare de teren propus pentru zonă industrială, unde se va ridica unul din cele mai mari complexe avicole din Vâlcea. Iar zona viticolă nu este deloc de neglijat. 

Există aici un traseu de cilcoturism pentru cei pasionați de acest sport, pe Drumul vinului, aflat încă în construcţie, de unde se poate admira întreaga priveliște a zonei, până în DrăgășaniSe conturează astfel perspectiva viitorului profil turistic al Prundeniului.  Programul afferent  traseului poate include o degustare de vinuri, iar seara, turiştii se pot delecta la o masă câmpenească cu bucate pregătite de gospodinele locului. Acest tip de aventură este accesibilă oricui, iar cei ce doresc  să poposească pe meleagurilevâlcene atât de cunoscute pentru vinurile de calitate, se pot caza la pensiunile și cramele din zonă. 

C.R. 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *