Nu e de mirare că localitatea Bunești este una din cele mai căutate de cei ce doresc să lase traiul din ce în ce mai stresant și scump de la oraș, pentru a se muta aici, lângă natură și unde au la dispoziție foarte multe condiții pentru o viață mai relaxantă.
Buneștiul este structurat mai mult pe lungime, de-a lungul șoselei ce duce către Horezu, pe o distanță apreciabilă, însă, din strada principală se întind străduțe mai mici, asfaltate, pe o parte și alta. Este o comună îngrijită, cu oameni gospodari. Este evidentă preocuparea Primăriei către ordine, curățenie și amenajări exterioare, după felul cum a fost acordată atenție trotuarelor, clădirilor administrate de instituție și micilor spații verzi.
În momentul acesta, Primăria comunei Bunești se poate lăuda că a demarat o investiție vitală pentru locuitori, dar și pentru dezvoltarea economică a comunei, mai exact, înființarea sistemului de distribuție gaze naturale. După obstacolele inerente, au început lucrările de introducere de gaze natural, deocamdată în satul Râpănești și vor continua în 2022 în celelalte sate. Și, potrivit primarului Viorel radi, vor urma și alte investiții importante, în funcție de cum vor fi aprobate finanțările.
C.R.