În patru ani, Primăria orașului Horezu a reușit să obțină aproximativ 17 milioane de euro pentru proiecte pe fonduri europene

1902 0

Respectivele finanțări reprezintă principalele surse de dezvoltare ale comunității,deoarece, fondurile guvernamentale se acordă cu măsură, care aproape întotdeauna este

Nicolae Sărdărescu, primarul reales al localității, a prezentat locuitorilor noul proiect de reabilitare al centrului localității.

Anul trecut au demarat lucrările de consolidare a drumului care leagă mica stațiune Vârful lui Roman de drumul județean. Anul acesta se are în vedere reabilitarea unei porțiuni din acest drum deosebit de pitoresc. Spre deosebire de Rânca, Vârful lui Roman este încă foarte aerisită, curată, cu pensiunile și cabanele răsfirate, cu o arhitectură plăcută, unele sunt chiar foarte bine cotate, iar peisajul este deosebit de frumos.

La finele anului 2021, CEZ a predat proiectul privind aducerea curentului electric în stațiunea montană. Astfel, ar putea fi facilitate , un proiect care odată pus în practică ar spori dezvoltarea hotelieră și a sporturilor de iarnă, sus la cota 1.600.

 

”De sărbători, Horezu a cunoscut un număr mare de turiști care au ales ca destinație de vacanță să vină aici. Loc unde se îmbină tradițiile Olteniei de sub Munte cu cele venite dinspre Ardeal. Orașul a fost unul plin de turiști, din păcate, nu a fost finalizat proiectul de reabilitare a centrului istoric dar, garantat în vară acest va fi gata. Tot în 2022 se va lucra la frumosul parc din zona Treapt și vom avansa la lucrările privind centura ocolitoare”, spune primarul Nae Sardărescu.

 

Când auzim „Horezu”, ne gândim automat la ceramica populară deja celebră. Dar în afară de asta, potențialul pe care îl are orașul este încă neexploatat la adevărata sa valoare. Un lucru este însă destul de clar: a reușit să atragă bani europeni, ca să înceapă să se dezvolte de undeva.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *