Puterea Umbrei. De la Ceaușescu, la Băsescu.

1553 0

Cărțile de intelligence fac parte dintr-o cultură aparte, extrem de gustată și de activi și de pasivi. Pasivi, pentru că, pe unii, nu-i interesează, mai deloc, ceea ce se întâmplă nici cu viața lor, nici cu țara lor, nici cu soarta altora. Cei activi, au umplut în timpul acela, pe vremea aceea, până la refuz, sala mare a Bibliotecii județene din Râmnic. Desigur, mulți rezerviști li s-au alăturat, ei fiind tot activi, dacă e să dăm crezare domnului colonel Grigore Predișor, un neobosit cadru în rezervă, amfitrion al manifestărilor de acest gen, organizate de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul Român de informații. Sper că am scris bine numele acestei organizații liniștite și că nu voi avea reclamații, de la dom’ colonel.

Pretextul acestei întâlniri a fost o carte impresionantă, prin volum și subiectele abordate. Un volum provocator, scris, în tandem, de un general de brigadă, în rezervă, Excelența sa, domnul Aurel Rogojan și un ziarist versat, Dan Andronic. O carte prefațată de Ion Cristoiu, comunist, de profesie, cum exagerează și postfațată de Mirel Curea. O carte, zice Mirel Curea, de dezvăluiri extraordinare, de-a dreptul stupefiante.

Noi nu ne ocupăm, încă, de carte, ar fi frumos să o și citim,  înainte de a deschide gura despre ea.  Vom rămâne la sesiunea de lansare, ca să remarcăm civilitatea oamenilor din sală, dar și prezența mai tuturor canalelor media vâlcene, cei absenți, fiind oricum, înscriși la capitolul propagandă de partid.  Cum, bărbații aștia, falnici, femeile astea frumoase, au fost toți, în servicii? Ei, bine, da, mi-a confirmat un domn, în sală au fost și actuali colegi și foști colegi, întâlnirea cu un așa pește mare, cum este generalul Rogojan, i-a scos la suprafață. Simpatici. banali, banalizați ori cu știința banalizării, în sânge.

S-a vorbit despre multe, în sala aceea, despre pericolul care vine de la est, la spioni recrutați și de est și de vest, de război informațional și de posibile deconspirări, pe filiera Naumov ( Ponta), desigur, dacă va candida la alegerile din 2024. Moment în care am înțeles că Ponta e out și de ce a câștigat Iohannis, pe logica răului celui mai mic și pollitically correct.

S-a surâs, complice, la întrebările grele, care necesitau adevăruri spuse franc, ceea ce nu era și nu va fi cazul, în această societate distinsă, de muți. Care ofițer îți va spune adevărul, dacă nu este recrutat ori dacă nu a defectat, la inamic? Si domnii Rogojan, abil și bun vorbitor, săritor peste obstacole, dar și domnul Dan Andronic, în vervă mare, tot general, dar manager, au făcut un slalom uriaș, printre întrebări și printre adevăruri, niciodată exhaustivate, normal, vorbim de fosta securitate, unul dintre cele mai eficiente servicii din Lumea Umbrei.

L-au “pierdut” pe Pacepa, posibil spion dublu, recrutat de sovietici, dar ei, domnii din securitate, au fost artizanii Revoluției. Părerea mea, nu vom afla niciodată, dacă acest domn, Pacepa, a fost un defector, pe bune, ori o piesă reductoare, care a făcut posibilă armonizarea a două roți dințate mari, cea rusească și cea americană, în jocurile geostrategice de azi.

Cartea va fi urmată de alta, care ajunge până la Băsescu. Atunci, cred, va fi jale în sistem.

Mă opresc aici. Și, pentru că, o dată în viață, am avut și noi tehnica pusă, vă redăm tot spectacolul de umbre și lumini, ca să comentați singuri, ori cu prietenii, marile momente, cu care ați fost contemporani și despre care habar nu ați avut. Ca să nu vă mai bateți capul, că vă ascultă sau vă urmărește cineva. Oricum, oricând, vă urmărește cineva. Ce mai contează dacă sunt rușii, americanii sau ai noștri. Mai bine cu ai nostri.

Și lor le plac manelele, dar, măcar, înțeleg limba română.

Unii, ca în cazul de față, extrem de bine.

Silviu Popescu

Ca să vă edificați, dațí click aici:

aici pentru partea a doua:

Și aici pentru partea a treia:

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *