Budești: Șapte proiecte depuse pentru modernizarea infrastructurii

1915 0

Ion Vlădulescu, primarul comunei Budești, este foarte implicat în dezvoltarea comunei.Cu cât te ambiționezi mai mult, cu atât ai șanse să obții ceva. Conform acestui principiu, primul gospodar al localității a anunțat recent că instituția s-a înhămat la mai multe obiective, sunt, cu totul, șapte proiecte depuse pentru modernizarea infrastructurii. “Continuăm investițiile propuse, deocamdată, atât cât permite bugetul. Am depus la finanțare pe fonduri guvernamentale, pe Anghel Saligny, 3 proiecte de investiții, pentru modernizarea a 5, 5 km de drumuri, canalizare și epurare a apelor uzate în două sate și pentru rețeaua de gaze, am depus cerere de finanțare. Pe fonduri europene, axele nu sunt încă deschise pentru investiții, dar am reușit pentru realizarea a 4 stații de încărcare automobile electrice, urmează proiecte pe registrul agricol, cadastru și alte lucrări de dezvoltare a localității. Pe CNI, sunt depuse încă două proiecte importante pentru localitate: construirea dispensar medical nou și săli de sport necesare locuitorilor. Din punctul meu de vedere, acestea sunt necesare, au valori foarte mari, așteptăm să vedem ce primim, m-aș bucura ca toate solicitările noastre să fie aprobate“ .

În luna mai, încă un obiectiv de investiții a fost finalizat în Budești: „Modernizare strada Valea Racoviței, sat Racovița, comuna Budești, județul Vâlcea”, realizat cu fonduri de la bugetul local. Investiția a presupus realizarea canalului betonat format din două ziduri de sprijin și un casiu de beton, impermeabilizarea sistemului rutier, rigolă din beton armat, și amenajarea carosabilului prin turnarea stratului de covor asfaltic.

De asemenea, obiectivul de investiții „Lucrări de punere în siguranță a podului peste pârâul Sâmnic, pe DC Izlaz – Barza în Comuna Budești – Județul Vâlcea”, se apropie de finalizare.

Lucrarea, necesară prevenirii eroziunii albiei pârâului Sâmnic, a fost executată într-un timp destul de scurt și astfel, pe viitor, se vor evita problemele care pot afecta structura podului.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *