„Arta din Adâncuri” Expoziție de artă contemporană în Salina Ocnele Mari

878 0

Sâmbătă 9 iulie 2022, la ora 11, în spațiul expozițional din incinta Salinei Ocnele Mari va avea loc vernisajul expoziției „ARTA DIN ADÂNCURI”, la care organizatorii (Filiala Râmnicu Vâlcea a UAP din România, Casa de Cultură „Mircea Demetriade” din Ocnele Mari, Salina Ocnele Mari și Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea) îi invită pe toți iubitorii de frumos.

Expoziția se dorește a fi prima dintr-o serie, în cadrul proiectului curatorial de artă contemporană românească „Galeria din Salină” ce va fi găzduit pe viitor în spațiul acesta, pe cât de neconvențional, pe atât de spectaculos.

Curatorul, pictorul Gheorghe Dican, grupează în această primă ediție o serie de artiști vâlceni și invitați ai lor din țară, într-o expoziție dedicată memoriei preotului Petre Vețeleanu.

                                                                

Gabriela Popescu                                           

 

 

Articole asemănătoare

The Show Must Go On

Postat de - 16 aprilie, 2020 0
FacebookTwitterQUEEN   Tinerețea noastră, adolescența și frumoasa perioadă din studenție  au fost, în pofida vremurilor cenușii,  marcate și influențate de…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *