Horezu, în istorie

76 0

Moto:”Aici suntem în mijlocul județului Vâlcea, podoaba mândrei Oltenii și unul dintre cele mai frumoase ținuturi ale țării.” („România pitorească” – Alexandru Vlahuță despre „Hurez”)

Descoperirile făcute în urma cercetărilor arheologice din zona „Ferigile”, de lângă Horezu au scos la iveală mărturii arheologice din secolele al IX-lea și al XIIl-lea privind localizarea unor așezări umane. Menționez că „regiunea subcarpatică” a actualei zone Horezu a făcut parte din „Cnezatul lui Farcaș”, menționat documentar prin „Diploma regelui Bela al IV al Ungariei”.

Dezvoltarea așezărilor horezene este legată de traseele de transhumanță, de drumurile haiducilor, care traversau zona precum și de drumul sării care „pornea de la Ocnele Mari, trecea prin Pietrarii de Jos și din Horezu continua către Slătioara și ajungea la Cernești”.

Localitate, astăzi orașul Horezu, este atestat documentar într-un hristov aparținând domnitorului Vlad Călugărul din anul 1487, care pomenea de „satul Hurez”.

Denumirea actuală provine de la numele de „ciuhurez”, pasăre asemănătoare bufniței care populează pădurile din jur. Numele de „Hurezi” a aparținut inițial actualei localități componente „Romani de Jos”, pe valea râului cu același nume, despre care se fac mențiuni documentare în secolul XV-lea. La sfârșitul secolului al XVII-lea este menționată documentar cifra de 100 de locuitori „rumâni” în satul „Romani de Jos”.

Aici, la „Romani de Jos” domnul martir Constantin Brâncoveanu, construiește o mănăstire care reprezintă „o sinteză a artei și măestriei poporului român până în acel timp”, mănăstirea Horezu, construcție care s-a făcut între anii 1690-1693. A târnosit-o la 8 septembrie 1693.

Cu timpul, vatra satului se mută peste deal la circa 2 km, probabil datorită faptului că traseele de transhumanță, cât și celelalte drumuri se intersectau în acel loc. Era deci un loc prielnic dezvoltării unui târg, unde oamenii din zonă puteau proceda la diferite schimburi comerciale. Oierii vindeau lână și brânză, cumpărau cereale și produse de băcănie. Olarii vindeau produse ceramice necesare în gospodăriile rurale și-și luau hrană.

Așezarea este legată de numele unor conducători politici cu rol marcant în istoria Țării Românești: Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Matei Basarab, Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru, Alexandru Ioan Cuza, dar, mai ales de domnitorul martir, Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714). Mănăstirea Hurezi, ctitorită de acesta din urmă între anii 1690-1697, a devenit un reper major al zonei și este astăzi un element reprezentativ, emblematic al localității, înscris în patrimoniul mondial UNESCO.

Un factor social de coeziune al comunității horezene de-a lungul timpului, l-a reprezentat prezența moșnenilor, țărani liberi, proprietari de terenuri (păduri, pășuni, terenuri arabile) în devălmășie (în comun). Forma de proprietate „obștească” asupra terenurilor a dăinuit până în anul 1948 când a fost desființată de regimul comunist și înlocuită cu alte forme de asociere (cooperative de consum, meșteșugărești și întovărășiri). Obștile au fost refăcute după Revoluția din decembrie 1989.

Din punct de vedere administrativ, Horezu a avut un rol teritorial recunoscut, încă din secolul al XIX-lea, când este menționat la 1855 „Plaiul Horezu” cu reședința în Târgul Horezu. În perioada interbelică a funcționat „Plasa Horezu”  cu 45.713 locuitori, a doua ca mărime din județ, subordonând 99 de sate. În perioada 1950–1968, sistemul de plase și județe a fost înlocuit cu raioane și regiuni. Plasa Horezu, cu mici modificări de contur, a devenit Raionul Horezu, cuprins inițial în Regiunea Vâlcea și din 1952 în Regiunea Argeș, cu un număr de 28 de comune. Prin noua formă de organizare administrativ-teritorială din anul 1968, localitatea Horezu este trecută din mediul rural în cel urban, dobândind statutul de oraș. Noul statut de oraș, a asigurat promovarea unor investiții importante în industrie, infrastructură și echipamente publice, determinând transformări majore în profilul economic, social și spațial al localității.

De-a lungul timpului, indiferent de forma de organizare administrativă, localitatea Horezu, a avut și are în continuare, un rol de coordonator zonal, datorită înființării și dezvoltării unor instituții și servicii publice importante: spital, judecătorie, liceu, bănci, notariate, birouri de avocatură, administrații financiare, etc.

În sistemul de așezări al județului Vâlcea, orașul Horezu deține o poziție aparte, fiind situat pe principala axă de legătură cu sud-vestul țării (Drobeta Turnu-Severin – Oravița – Moldova Nouă) și o poartă de acces către zonele de interes turistic din Subcarpații Meridionali cu legături directe către Novaci – Rânca – Transalpina – Sebeș, Petroșani sau Obârșia Lotrului, Vârfu Roman – Malaia – Voineasa. Totodată, pe direcția sud, Horezu este un punct de contact cu DN 65 C care ajunge la Craiova, centru de importanță regională. Spre est, prin DN 67, și drumul european E81 orașul beneficiază de legături rutiere cu marile orașe din Transilvania și Muntenia.

În raport cu celelalte orașe învecinate, Horezu se plasează pe un loc special, ca un centru de interes comercial și turistic, loc de târg și nod rutier, cu influență socială și organizatorică asupra a peste 20 de localități rurale și o populație de peste 70.000 de locuitori.

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *