În ultimele 72 de ore, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a gestionat 78 de misiuni

431 0

BULETIN INFORMATIV

Membrii echipajelor SMURD au fost solicitaţi să intervină pentru 58 de situaţii de urgenţă (10 accidente, 25 de traumatisme, 20 de diverse afecțiuni medicale și două persoane găsite în stop cardiac pentru care s-au efectuat manevre de resuscitare, din păcate fără niciun rezultat).

După acordarea primului ajutor calificat, celelalte persoane asistate au fost transportate la cele mai apropiate unităţi medicale, pentru îngrijiri suplimentare.

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați pentru asigurarea de măsuri de prevenire și stingere a unor eventuale incendii, în urma producerii a nu mai puțin de 10 accidente rutiere pe căile de comunicații, după cum urmează :

 

  • 2 în localitatea Bujoreni, la două accidente produse pe DN7. Din fericirea, cele 4 persoane care au fost evaluate nu au suferit leziuni grave, nefiind necesară transportarea acestora la spital;  
  • 2 în localitatea Rm. Valcea, pe strada Strandului unde un autoturism în care se aflau cinci persoane, s-a răsturnat.Din fericire, nu a fost nevoie de transportarea acestora la spital. De asemenea, pe strada Copăcelu, unde s-au ciocnit trei autoturisme, o singură persoană a suferit leziuni ușoare fiind evaluată de echipajul SAJ;
  • 1 pe DN 7 în localitatea Milcoiu, unde un autocamion încărcat cu plăci de PAL s-a răsturnat, nefiind nimeni rănit;
  • 1 în localitatea Câineni, punctul Robești, unde un autoturism în care se aflau 5 persoane a ieșit în decor. Din fericire nu a fost nimeni rănit grav ; 
  • 1 în Păușești Otăsău, unde un autoturism s-a răsturnat. Au rezultat două victime: una cu atac de panică și încă o persoană încarcerată care, din păcate a decedat în urma leziunilor suferite; 
  • 1 în localitatea Costești, pe DN 64, unde un autoturism s-a răsturnat, patru persoane primind îngrijiri preliminare de al echipajele medicale;
  • 1 în localitatea Gradinari, jud Olt, unde două autoturisme au intrat în coliziune și a rezultat o singură persoană rănită ușor, 
  • 1 în localitatea Babeni unde, în urma coliziunii a două autoturisme, a rezultat o singură persoană rănită;

De asemenea, pompierii au fost solicitați pentru deblocarea a două persoane presupuse rămase blocate în apartament, rudele acestora cerând sprijin pentru pătrunderea în locuințe. Într-unul din cazuri, persoana care nu răspundea la apelul telefonic al apropiaților, nu a fost găsită în casă. Cea de-a doua persoană, un bărbat în vârstă de 52 de ani, a fost descoperită fără semne vitale, în interiorul apartamentului. În acest caz se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor decesului.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

Articole asemănătoare

Energia în alegeri

Postat de - 16 noiembrie, 2020 0
FacebookTwitterComunicat de presă În preajma alegerilor Parlamentare, Asociația Energia Inteligentă a inițiat proiectul ”Energia în alegeri” ce reunește cinci specialiști…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *