Pentru astăzi, un proiect de ordonanță foarte interesant.

784 0

Două subiecte ne-au atras atenția citind proiectul de ordonanță.

Primul se referă, așa cum spune domnul Ludovic Orban, „La rectificarea bugetară vom creşte plafonul pentru creditele garantate de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii de la 5 la 15 miliarde, pentru a putea asigura capitalul de lucru sau capitalul necesar pentru investiţii pentru cât mai multe întreprinderi mici şi mijlocii care vor accesa aceste produse puse la dispoziţie de guvern, şi anume credite care sunt garantate şi cu dobândă subvenţionată, ca să se ştie exact despre ce e vorba”.

E foarte bine că se mărește sprijinul pentru IMM-uri. La fel de bine , ar fi totuși, să se dea bani direct patronilor și populației, așa cum face presedintele Trump. Și ar fi mult mai eficient.

Al doilea subiect interesant este acela că, executivul urmează să aprobe şi un memorandum care prevede stabilirea unor măsuri pentru sprijinul proiectelor mari de cercetare în domeniul sănătăţii, care să ia în calcul, între altele, construirea unei infrastructuri de cercetare în scopul asigurării producţiei de vaccinuri necesară la nivel naţional şi internaţional având în vedere posibilitatea apariţiei în orice moment a unei pandemii cu virus gripal.

S-au trezit guvernanții din somn? Dupa ce 30 de ani actuala clasă politică a îngropat sănătatea și cercetarea, la propriu și la figurat, încearcă acum să facă ceva? O fi primit acceptul de la SECU? Pentru că în urmatoarele zile o să apară mari dezvaluiri privind căpușarea sistemului de sănătate de către servicii.

Fiți cu ochii pe Dana Budeanu: https://www.stiripesurse.ro/verdict-politic-cu-dana-budeanu-episodul-40-caracatita-furtului-din-sanatate_1453056.html

Bravo, guvernului, pentru acest memorandum!

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Autonomia Ținutului Secuiesc

Postat de - 29 aprilie, 2020 0
FacebookTwitterAutonomia Ținutului Secuiesc, adoptată tacit de Camera Deputaților.Acum să vă vedem PSD-iști, PNL-iști, PER-iști, USR-iști, PLUS-iști. „Statutul de Autonomie al…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *