Reglementarea Programului Național Apicol pentru perioada 2020 – 2022

686 0

COMUNICAT DE PRESĂ

  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 362 din 06 mai 2020, Hotărârea Guvernului nr. 339 din 30 aprilie 2020 privind Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, a valorii sprijinului financiar, precum și pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia

Valoarea sprijinului financiar alocat pentru Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 este de 150.628 mii lei, din care suma de 75.314 mii lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene la programele apicole naţionale, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. 974 din 12 iunie 2019 de aprobare a programelor naţionale de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi distribuită astfel:

  1. a) pentru anul 2020: 50.210 mii lei;
  2. b) pentru anul 2021: 50.232 mii lei;
  3. c) pentru anul 2022: 50.186 mii lei.

 

Solicitanții forme asociative apicole legal constituite care solicită sprijin pentru măsurile A1-A5, precum și apicultorii care solicită sprijin pentru măsura C.4 vor transmite, prin intermediul  mijloacelor electronice, la Centrele judeţene APIA şi al Centrului Municipiului Bucureşti, Cererile de intenție însoțite de documentele justificative până la data de 26 mai 2020.

Formularul cererii de intenţie împreună cu alte informaţii detaliate privind accesarea Programului Naţional Apicol se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro.

Numai solicitanţii care vor depune cererea de intenție pentru măsurile menţionate mai sus  au dreptul să depună cererea de plată prin care se va solicită sprijin pentru acelaşi produs/produse din cererea de intenţie.

Cererile de plată pentru toate măsurile prevăzute în actul normativ se vor depune până la termenul limită de 1 august 2020.

Reglementările nou introduse faţă de programele anterioare sunt următoarele:

  • finanţarea măsurilor de asistenţă tehnică şi consultanţă de specialitate, măsurilor de promovare a apiculturii şi a produselor apicole şi cele privind achiziţia echipamentelor de procesare a cerii şi ambalare a mierii;
  • pentru acţiunea raționalizarea transhumanței / stupăritului pastoral-achiziţionarea de accesorii apicole a fost aprobată achiziţia uneltelor apicole şi echipamentelor de protecţie precum şi mijloacelor de transport apicol fără autopropulsie şi de încărcare-descărcare a stupilor necesare pentru deplasarea în pastoral;
  • decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri în vederea atestării calităţii mierii în scopul îmbunătăţirii calităţii produselor apicole şi unei mai bune valorificări a acestora pe piaţă.

De asemenea pe lângă acţiunile nou introduse au fost reglementate: beneficiarii, solicitanţii şi condiţiile de eligibilitate pentru fiecare acţiune în parte precum şi modalitatea de accesare şi de decontare a sprijinului financiar în cadrul Programului Naţional Apicol.

Program Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar.

 

 

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Articole asemănătoare

Ziua Internațională a Păcii

Postat de - 21 septembrie, 2021 0
FacebookTwitterZiua Internațională a Păcii (sau Ziua Mondială a Păcii), sărbătorită în fiecare an la 21 septembrie, este dedicată consolidării idealurilor…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *