Parastasul avocatului Paul Angelescu

1469 0

Am participat în ziua Sfântului Ioan Botezatorul și la parastasul avocatului Paul Petre Angelescu, personalitate marcantă a orașului nostru, care a trecut la cele veșnice, la vârsta de 97 de ani, în luna Noiembrie 2019. Puțini vâlceni, prezenți la parastas, ceea ce m-a întristat.
Domnul Avocat Paul Petre Angelescu a fost un om cu valențe multiple- jurist și artist plastic, antrenor sportiv, arbitru național polivalent, artist și scenograf al Ansamblului de Estradă al municipiului, filatelist, publicist și animator cultural, cetățean de onoare al Râmnicului- respectat si respectabil.
Cariera sa prodigioasă în avocatură a fost completată cu o contribuție reală de mișcarea teatrală, culturală vâlceană, pentru care a fost onorat cu numeroase diplome si distincții.
Avocatul Angelescu a fost un împătimit al orașului său natal (s-a născut la 8 iulie 1922, la Râmnicu Vâlcea), de istoria și clădirile cu parfum de epocă ale urbei, despre care a scris; se trăgea din cunoscutul neam boieresc al Capellenilor, înrudiţi, la rândul lor, cu Brătienii. Ar merita, zic, ca strada pe care a locuit să-i poarte numele, poate aude Consiliul Municipal.
Înălțăm o rugaciune la bunul Dumnezeu, să-i pună sufletul în lumea celor drepți.
Dumnezeu să-l odihnească în eternitate! (C.E)

 

Articole asemănătoare

Bălcești

Postat de - 19 ianuarie, 2020 0
Bălcești este un oraș în județul Vâlcea, Oltenia, România, format din localitatea componentă Bălcești (reședința), și din satele Benești, Cârlogani,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *