“Este în teatrul meu o înclinare spre delicat care îmi va interzice în mod absolut un mare succes. Câtă vreme voi juca pe clapa subtilului, nu voi ajunge să câștig…
Preşedintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, a spus că România are un număr foarte mare de decese şi că personalul medical este copleşit. Potrivit ziarului Adevărul, acesta a subliniat că după…
Mărturia unui medic de excepție, din Iași Lucian Burlea este Șef Lucrări la Facultatea de Medicină a UMF “Gr. T. Popa” din Iași și partener Oficial la ACIBADEM Healthcare…
Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea; Luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi…
Paradoxal, dar, în ultima perioadă, UDMR au reușit să câștige respecul unei bune părți a populației României. De ce? Pentru stabilitate, verticalitate și corectitudine. Indiferent de guvernare, cei de la…
Un pas către normalitate Un act de normalitate. Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat, joi, după şedinţa de Guvern, că împreună cu vicepremierul interimar Kelemen Hunor, cu ministrul interimar al…
De văzut mesajul academicianului dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici: „Vaccinul este un stimulator al fabricii de medicamente pe care noi o avem în organism – sistemul imunitar. Dacă nu au habar de…
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a confirmat vineri ratingul suveran al României la ‘BBB-/A-3’ cu perspectivă stabilă, chiar dacă demiterea Guvernului Florin Cîţu a lăsat România fără un…
ULTIMA ORĂ Dorim să cerem scuze vâlcenilor afectaţi de lipsa agentului termic în această perioadă, în care Consiliul Judeţean Vâlcea investeşte în Municipiul Râmnicu Vâlcea peste 17 milioane de euro.…
Necrolog Reprezentat de bază al liberalismului vâlcean, dedicat comunității din care a făcut parte, după o meritoasă carieră ca ofițer al armatei române, a fost ales de către concetățenii săi…