Mesajul Corect
RECTO NUNTIUS Din cauza poluării mesajele între oameni se transmit mai greu. Cui un-i place să găsească plutind pe valuri, o sticlă veche cu un mesaj fabulos despre o comoară…
Mai mult
GHEORGHE BOBEI. Un boem rural
CONTEMPORANII MEI (9) Dedic acest text mai tânărului meu contemporan, Ion Predescu Cu vreo 15 ani mai tânăr decât Constantin Popian, portretizat în „episodul” anterior, dar plămădit din acelaşi…
Mai mult
Institutul de Studii Financiare: Peste 2.200 de studenți din ani terminali au participat la cursuri de educație financiară în cadrul proiectului SmartFIN@ISF
Institutul de Studii Financiare a finalizat prima serie de seminare de perfecționare vocațională, parte a proiectului SmartFIN@ISF, în cadrul anului universitar 2020-2021. Prin acest proiect, ISF și-a propus ca, în…
Mai mult
Evoluția inflației în contextual crizei pandemice şi economico-financiare
În acest articol am urmărit să subliniez modul în care a evoluat indicele prețurilor de consum în primul trimestru al anului 2021. Această analiză s-a făcut în strânsă corelație cu…
Mai mult
SCM, victorie după victorie
După turneul organizat la Râmnicu Vâlcea, în care au obținut trei victorii din tot atâtea partide, la mijlocul acestei săptămani, echipa de handbal feminin Sport Club Municipal (SCM) se va…
Mai mult
Nicolae Vălimăreanu, directorul RAJDP, a fost sărbătorit la pensionare
Astăzi, într-un cadru festiv, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, i-a mulțumit pentru întreaga activitate fostului director al RAJDP Vâlcea, Nicolae Vălimăreanu, ajuns la vârsta pensionării. Cu această ocazie, pe lângă…
Mai mult
VOLUNTARiem și noi în luna mai? Păi, da!
Zâmbetul este ca ștergătorul de parbriz: nu oprește ploaia, dar te ajută să-ți vezi de drum. Acesta este motto-ul nostru, al Asociației Zâmbete Colorate, organizație non-guvernamentală care își desfășoară activitatea…
Mai mult
Economia României a atins nivelul anterior pandemiei
Produsul Intern Brut al României a crescut, în termeni reali, în primul trimestru al anului cu 2,8%, față de trimestrul IV din 2020, iar față de acelasi trimestru din anul…
Mai mult